Spectacol de gală oferit de Club Art – Galerie foto

 Joi, 22 decembrie, sala de spectacole „Ion Petrovici” din Tecuci a găzduit un spectacol de gală oferit de Club Art Tecuci.
Manifestarea a fost deschisă de prof. Mihaela Gohorianu, director al Clubului, care s-a declarat  mulţumită de rezultatele obţinute de şcoala pe care o conduce în cei cinci ani de activitate. 

 Prof. Gohorianu mulţumeşte şi pe această cale părinţilor pentru implicarea şi susţinerea de care au dat dovadă aceştia până în prezent: „Ţin să vă spun că aveţi nişte copii minunaţi, care ne uimesc cu fiecare zi ce trece. Nu vreau să vă prelungesc emoţiile mai mult, dar trebuie totuşi să mulţumesc şi pe această cale conducerii Casei de cultură pentru oferirea sălii de spectacole, dar şi prof. Claudiu Vişan, fostul nostru coleg, cel care acum ne ajută cu sonorizarea şi coloanele muzicale. Mulţumesc de asemeni şi celor de la Club Studio, respectiv dl. Silviu Miron pentru filmare, dar şi colegilor de la Club Art, începând cu prof. Cristina Vastopol de la canto, prof. Mariana Coleșnic de la balet, Florentin Hriscu de la grupele de dans modern, amintind aici că şi eu personal conduc o grupă de dans sportiv. Mulţumesc în continuare şi talentatei profesoare de engleză de la clubul nostru, Doina Ojog, cea care ne-a adus prin copiii ce îi pregăteşte numeroase premii în diferitele competiţii la care a participat. Să nu uit de cel de al doilea suflet de la Club Art, doamna Ramona Pavel şi închei mulţumindu-vă că sunteți acum, alături de noi, cu această sală arhiplină”.
 Am urmărit pentru început corul şcolii care l-a avut la pian pe micuţul Andrei Pavel după care Alesia ne-a prezentat melodia „Florile dalbe” în timp ce Denisa ne-a prezentat o frumoasă piesă de sărbători. Alex ne-a amintit, cu ajutorul pianului, de frumoasa melodie „Moş Crăciun cu plete dalbe”, acum fiind foarte bucuros de faptul că studiază pianul doar de două luni. A urmat Matei, tot la pian, care a cântat asistat de mama lui, Mihaela Gohorianu, piesa „Astăzi s-a născut Hristos”.
Tot la pian au cântat şi Eric cu Roxana, revenind apoi la pian Andrei, acum alături de mama lui, Ramona Pavel.
În continuare s-au adus mulţumiri pentru activitatea depusă, prof. Laura Doniga.
 Denisa Moldoveanu ne-a prezentat şi ea o frumoasă melodie, pentru ca apoi să urmărim trupele de balet, dansatori perechi de valsuri şi trupele de dans sportiv şi dans modern pregătite de prof. Florentin Hriscu şi prof. Mihaela Gohorianu.
 Am apreciat şi evoluţia  trupei „Expres” de la Lieşti, pregătită tot de Florentin Hriscu. S-au adus mulţumiri şi prof. Laura Matei, de la Şcoala nr.1 Lieşti, o persoană foarte apropiată clubului.
Dintre solişti, am apreciat evoluţia micuţei Sara Mihai, cu o voce plăcută. La fel şi David Dina, acesta impresionând publicul prin calităţile lui.
A fost un spectacol plăcut care demonstrează încă odată că la „Club Art” se munceşte cu adevărat.
Felicitări şi La Mulți Ani tuturor!

 

Autor: Iancu Aizic
 
 

 

 
 
 
 
 
 
 
 
error: Content is protected !!