Moment încărcat de emoție și solemnitate la IPJ Galați

 Joi, 19 ianuarie 2017,  într-un cadru plin de emoție și solemnitate, cei 67 de agenţi de poliţie care au promovat examenele de încadrare din sursă externă, au depus Jurământului de Credinţă în cadrul unei ceremonii organizate la Inspectoratul de Poliție Județean Galați. 

 În prezența conducerii Inspectoratului de Poliție Județean Galați cei 67 polițiști proaspăt încadrați în rândul Poliției Gălățene au rostit la unison „Jur să respect Constituţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, să aplic în mod corect şi fără părtinire legile ţării, să-mi îndeplinesc cu răspundere şi bună credinţă îndatoririle ce-mi revin potrivit funcţiei şi să păstrez secretul profesional. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”.
 Trăirile au fost amplificate și de prezența la ceremonie a familiilor acestora, apropiați care au asistat încărcați de emoțiile pe care le-a transmis însemnătatea momentului.
După intonarea imnului de stat, tinerii polițiști, cu emoții în glas, au depus Jurământul de Credință și l-au semnat.
 În continuare, comisar-şef de poliţie Mototolea Cornel, împuternicit şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galați, a reiterat mesajul şefului Poliţiei Române, chestor de poliţie Bogdan Despescu, după care noii colegi au fost felicitaţi şi asiguraţi de receptivitatea deplină din partea tuturor angajaţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galați, care le vor împărtăşi informaţiile de care au nevoie, precum şi experienţa pozitivă.
 În perioada următoare, proaspeţii agenţi vor lua parte la un curs intensiv de pregătire teoretică şi practică, organizat la una dintre unităţile de învățământ ale M.A.I. în cadrul căruia vor învăța tainele profesiei de polițist. După finalizarea cursului, pentru alte trei luni se vor afla în responsabilitatea unui coleg cu experiență, care le va arăta, pas cu pas, ce presupune munca de poliție.

 

La sfârșitul celor șase luni de probă, aceștia vor susține un examen de definitivare. Odată promovat acest examen, cei 67 de agenți de poliție vor deveni polițiști cu acte în regulă, 24 de ore din 24 în slujba comunității.