Forțe sporite la Tecuci, 55 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați au acționat sâmbătă în municipiul Tecuci
La data de 6 mai 2017, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați, cu sprijinul polițiștilor din cadrul B.C.C.O. Galați, au efectuat 14 percheziții la locuințele unor persoane care sunt bănuite că în luna aprilie au fost implicate într-o altercație pe raza municipiului Tecuci.
În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat în vederea continuării cercetărilor 2 bâte de baseball, o crosă de golf, o sabie, o baionetă militară, un levier, un topor, 2 bâte, 2 cuțite tip briceag, 2 dispozitive cu electroșocuri, 5 spray-uri cu gaz iritant lacrimogen, 3 doze în greutate de aproximativ 1 gram fiecare ce conțin o substanță pulverulentă de culoare albă, 1 gram substanță vegetală solidă și 4 grame substanță vegetală cu aspect de muguri.
Polițiștii continuă cercetările cercetările sub aspectul infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uz de armă fără drept, lovire sau alte violențe, distrugere și amenințare.
În cadrul aceleiași acțiuni, în intervalul orar 6 – 12 au fost dispuse filtre rutiere drumurile județene, naționale și europene ce împrejmuiesc municipiul Tecuci, polițiștii constatând 30 de sancțiuni în valoare de 8.773 lei. Au fost reținute 3 certificate de înmatriculare și 2 permise de conducere.
Verificând mai mulți agenți economici, polițiștii au aplicat 4 sancțiuni contravenționale la Legea 12/1990 pe linia protejării populației împotriva unor acte comerciale ilicite și 5 la O.U.G. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, în valoare de 41.000 lei. Au fost confiscate 2.300 kg legume, 210 pâini și suma de 2.251 lei.