Proiect educaţional organizat de Colegiul „Calistrat Hogaş” la Biblioteca municipală

Calistrat Hogas Tecuci, 100 ani (1) Vineri, 8 septembrie 2017, în sala Helios a Bibliotecii „Ștefan Petică” Tecuci a avut loc activitatea intitulată „Educaţie, atunci şi acum – Calistrat Hogaş, scriitor şi ctitor de şcoală”, eveniment realizat în parteneriat cu Muzeul de Istorie, Primărie, Casa de Cultură, Fundaţia Pelin – Educaţie fără frontiere şi Colegiul Național „Calistrat Hogaş”.

Înainte de ora de începere, sala era plină cu elevi de la colegiile tecucene, fiind întâmpinaţi de melodia „Ani de liceu”, în celebra şi inegalabila interpretare a Stelei Enache.

Manifestarea a fost deschisă de directoarea bibliotecii, parte a proiectului, prof. Manuela Cepraga care a început prin a ura bun venit tuturor participanţilor la eveniment dar şi mulți ani celor ce au numele legat de Sfânta Maria.

Calistrat Hogas Tecuci, 100 ani (3) „Aţi avut o vară frumoasă, a continuat directoarea, şi aţi realizat aici, la bibliotecă lucruri minunate, încheind cu încântătoarea expoziţie pe care aţi montat-o în această sală şi care reprezintă importante edificii din Tecuci. Aţi fost un grup foarte bine organizat şi mai ales, închegat. Felicitări atât vouă cât şi profesorilor care v-au îndrumat şi închei spunându-vă să păstraţi cu cinste amintirile acestor clădiri şi locuri tecucene, oriunde veţi pleca!”

În continuare a luat cuvântul prof. Oana Marin, directoare adjunctă la Colegiul Național Calistrat Hogaș, cea care împreună cu prof. Monica Onica au coordonat acest proiect. S-a vorbit despre expoziţa „Trecut vs Prezent”, cu cele o sută de fotografii ale vechiului şi noului Tecuci, după care s-a urmărit şi un filmuleţ cu importantele edificii tecucene.

Calistrat Hogas Tecuci, 100 ani (4) Din partea cenaclului  „Calistrat Hogaş” a fost invitat prof. scriitor Vasile Ghica care a venit însoţit de cei doi mari instrumentiști ce au concertat joi seară la Fundaţia Pelin, respectiv pianista Livia Teodorescu-Ciocănea şi flautistul Nicolae Mantu, gălățeni cu prieteni în Tecuci. Distinsa profesoară a vorbit elevilor despre frumseţea actuală a Tecuciului în timp ce prof. Mantu şi-a amintit cu drag de familia Băicoianu şi de prietenia cu Gelucu, de familia doctorului Nistor, familia profesorilor Nica şi alţii.

Am urmărit apoi, prin videoproiector, monografii ale colegiilor Calistrat Hogaş – numit Oxfordul tecucean, a colegiului Spiru Haret şi a Colegiului de Agricultură şi Economie. Au fost proiectate materiale cu mari personalităţi cum ar fi familia Cincu, Costache Conachi şi alţii.

Am asistat şi la o frumoasă scenetă, intitulată ,,Elevii de ieri şi de azi”, despre viaţa de liceeni, pe textul unui grup de elevi, interpretată de elevii Ilie Ana Maria, Genoveva Andreea, Mihai Andreea, Alexandru Georgiana, Radu Diana şi Lungu Alexandru.

Calistrat Hogas Tecuci, 100 ani (6) În comparaţie cu prezentul, au fost redate pe ecran secvenţe din filmul Moromeţii cu celebra replică dată de părinte când i-a spus că trebuie să meargă la şcoală: „Ce să cauţi tu la şcoală?”.

În numele membrilor Cenaclului literar Ştefan Petică 2007 –  parte în proiect – a vorbit eleva Bianca Mădălina Partenie, membră a acestui cenaclu, de şase ani.

A fost apoi prezentat blogul şcolii, care urmează a fi completat cu noi date şi materiale.

Calistrat Hogas Tecuci, 100 ani (7) Dintre invitaţi a luat cuvântul prof. dr. Cezar Ungan care, printre altele, a spus că prin această activitate s-a regăsit şi dansul cu frumoşii ani de liceu. A vorbit apoi şi despre frumuseţea clădirii Colegiului de Agricultură, considerând-o una din cele mai frumoase clădiri din Tecuci.

Din partea Muzeului, a apreciat această activitate muzeografa  Daniela Alecsa.

Apoi, cei prezenţi s-au deplasat la sediul CNCH, unde în prezenţa directorilor Filimon Marin şi a prof. Alice Cristache, din partea ISJ Galaţi, s-a dezvelit o placă comemorativă cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la decesul patronului spiritual al Colegiului, Calistrat Hogaş.

 

Autor: Iancu Aizic