Semne de întrebare rămase după o acțiune organizată de ATT

Spectacol ATT Tecuci Vineri, 8 septembrie 2017, sala Ion Petrovici a Casei de Cultură a municipiului Tecuci a găzduit un aşa-zis Spectacol Stand-up Comedy unde invitaţi speciali au fost marii oameni de cultură şi de divertisment – cum îi consideră unii – Nelu Cortea şi Cătălin Bordea.

Am spus în rândurile de la începutul materialului faptul că manifestarea a avut loc în sala Casei de Cultură. Am văzut o sală plină, mai ales de tineri, în marea lor majoritate elevi, spectacolul fiind organizat de către Asociaţia Tinerilor Tecuceni.

Am totuşi o mare îndoială asupra faptului că ceea ce am urmărit prin prezenţa celor doi invitaţi, ar avea ceva în comun cu elementul numit Cultură. Mă îndoiesc că prin astfel de spectacole pline de pornografii şi obscenităţi putem ridica ştachetele culturii în rândul tinerilor şi, mai ales, în rândul elevilor care, la orice cuvânt ce nu trebuia rostit pe scenă, obţinea imense aplauze şi ovaţii. 

Ştiu ce înseamnă un spectacol Stand-up Comedy şi, repet, nu cred că astfel de spectacole pot creşte un tineret sănătos din punct de vedere cultural şi social. Poate, pe undeva, cenzura îşi avea şi ea rolul ei.

Spectacol ATT Tecuci (1) În încăpăţânarea mea, continui să cred că cineva din conducerea Inspectoratului Şcolar, al consilierilor locali, prin comisia de cultură, sau altcineva, ar fi trebuit să cenzureze acest spectacol, să îl urmărească înainte de a fi prezentat elevilor, în concluzie, un spectacol care, după mine, nu avea ce căuta la Tecuci.

Am o experienţă de cel puţin şase decenii în spectacole de revistă. Am văzut aici, la Tecuci, mari actori comici începând cu Vasile Tomazian, N. Stroe, Mircea Crişan, Florin Piersic, Radu Gheorghe, Doru Octavian Dumitru, Horaţiu Mălăele şi mulţi alţii, dar niciunul dintre aceştia nu a abuzat în acest hal de bunăvoinţa publicului, fără nici o perdea, încercând să scoată zâmbete din orice obscenitate spusă.

Nu ştiu dacă sala Casei de Cultură era cea mai indicată pentru acest gen de spectacol. Poate era mai indicat într-un parc, chiar la o şcoală, dacă elevii doresc aşa ceva, dar nu într-un spaţiu public.

Costul unui bilet era 30 de lei. Mă întreb dacă ar fi fost un spectacol cu o piesă din cuprinsul manualelor şcolare, sala ar fi fost la fel de plină.

Spectacol ATT Tecuci (2) Cât mai trebuie oare ca noi, tecucenii, să răbdăm cu asemenea aşa-zise spectacole. Ştiu, mi se poate spune că dacă nu îmi place, să nu vin, dar nu ştiu sigur dacă aceasta ar fi o soluţie care să reglementeze o situaţie de neacceptat.

Aştept eventualele comentarii pe această temă, care s-ar putea să nu îmi dea dreptate sau să mi se dea şi atunci să vedem ce se poate face să nu mai avem la Casa de Cultură, pe scena tecuceană, astfel de spectacole.

Aceasta pentru că, recent, la Ateneul Pelin, cu ocazia lansării celor două cărţi ale marelui om de cultură tecucean Vasile Ghica, vorbind despre învăţăturile primite de la bunicul său, spunea: „Nepoate, să nu tragi niciodată la lucru prost!”. Ori, acest spectacol, de vineri, a fost, cel puţin pentru mine, Un Lucru Prost!

 

Autor: Iancu Aizic