Furturi, arestări și alcoolemie

politieLa data de 10 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Postului de Poliție Brăhășești au identificat un bărbat în vârstă de 31 ani, din comuna Brăhășești, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt. Acesta ar fi sustras, în noaptea de 9/10 octombrie, din locuința unei consătence de 37 ani, suma de 30.000 euro și două telefoane mobile. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate și predat părții vătămate.

Ieri, polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Liești au depistat, pe raza localității Hanu Conachi, un bărbat de 41 ani din comuna Tudor Vladimirescu, pe numele căruia, autoritățile judiciare din Republica Cehă au introdus o semnalare în vederea reținerii și predării lui către statul solicitant. Polițiștii l-au reținut pe acesta, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, pentru confirmarea mandatului european de arestare.

La data de 11 octombrie, în jurul orei 11, poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Cosmeşti, însoţiţi de reprezentanţii S.C. Distribuţie Muntenia Nord, au depistat în flagrant, un bărbat de 49 ani, din comuna Cosmești, care folosea o instalație artizanală pentru ocolirea echipamentului de măsurare, în scopul de a sustrage energie electrică. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt de energie electrică și folosirea de instalații clandestine pentru ocolirea echipamentelor de măsurare.

La data de 11 octombrie, în jurul orei 08.50, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Galați au oprit în trafic, pentru control, pe D.N. 25, pe raza localității Ivești, un autoturism condus de un bărbat de 45 ani, din municipiul Tecuci. Întrucât, la testarea cu aparatul etilotest, conducătorul auto a prezentat o alcoolemie de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. Polițiști au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

You cannot copy content of this page