„Mărturisitorii”, un apreciat spectacol pe scena tecuceană

teatru Tecuci (1)Miercuri, 11 octombrie 2017, sala de spectacole „Ion Petrovici” a Casei de cultură a municipiului Tecuci a găzduit o interesantă piesă intitulată „Mărturisitorii”, o lucrare cu un puternic mesaj ce demonstrează rezistenţa populaţiei române în perioada comunistă şi dorinţa acestuia de Libertate.

În deschiderea spectacolului, părintele protopop Gheorghe Joghiu, iniţiatorul acestui interesant proiect, a arătat că anul 2017 este anul în care se desfăşoară mai multe manifestări care onorează implinirea a o sută de ani de la Primul război mondial, fiind bucuros să ne ofere şi acest frumos spectacol, cu speranţa că, după vizionare, vom pleca acasă mai bogaţi sufleteşte.

teatru Tecuci (3)Spectacolul a fost oferit de Compania de teatru „Civic Art” din Bucureşti, trupă ce a adus în faţa publicului personaje ce se constituie în repere de seamă ale neamului românesc cum ar fi Ana şi meşterul Manole, Maria şi C. Brâncoveanu sau Sf. Ierarh Antim Ivireanul.

Am urmărit în spectacol pe actorii Cristina Moldoveanu, Adrian Anghel, Larisa Enache, Dan Apăvloaie, Denis Gagiu şi Marian Ciripan.

 teatru Tecuci (2)Acţiunea se petrece în perioada anilor 1947-1964, perioada când în ţara noastră se încerca instaurarea puterii comuniste. Spectacolul se doreşte a fi un omagiu adus celor ce au suferit în închisorile comuniste, apărând ţara dar şi ortodoxia. Avem în prim planul acţiunii, o familie cu mare credinţă, care are un fiu în închisoarea din Târgul Ocna, şi primirea unei scrisori de la acesta stârneşte şi bucurie dar şi tristeţe, la gândul că nu îşi va mai revedea fiul, lucru care, dealtfel, se va întâmpla. În ultimul lui mesaj trimis din închisoare, acesta mărturiseşte că, deja, i-a iertat pe toți pentru tot ce i-au făcut!

teatru Tecuci (4)Au fost câteva replici în spectacol cu adevărat de referinţă, cum ar fi şi aceea că trebuie să zidim biserici în sufletele şi inimile noastre, unirea vieţii cu veşnicia, aducându-se în prim plan şi nume de mare valoare cum ar fi al lui Petre Ţuţea sau C. Brâncoveanu.

Un spectacol aplaudat de cei din sală, cei ce nu au participat, având ce regreta.

În final, colectivul de actori a mulţumit gazdelor, respectiv Casei de cultură, directoarei Lucia Gologan şi Arhiepiscopiei Dunărea de Jos reprezentată de părintele protopop Gh. Joghiu.

Autor: Iancu Aizic