De la inimă… la inimă. Dăruiește bucurie copiilor!

Spiru Haret Tecuci (1)Acesta este titlul sub care se desfășoară între 20 noiembrie- 13 decembrie 2017  o interesantă campanie umanitară. Campania își propune să ajute un număr de 144 copii cu vârste cuprinse între 6-18 ani, proveniți din familii sărace care  frecventează şcoala și sunt dornici să învețe și să-și construiască o carieră.

Lansarea campaniei a avut loc joi, 7 decembrie 2017, la sala Multimedia a Colegiului Naţional „Spiru Haret” Tecuci, organizatori fiind Inspectoratul Școlar Județean Galați, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională, cu sprijinul Consiliului Județean Galați, al Primăriei Tecuci dar și a altor instituții partenere. Au fost de față director CJRAE  Galați, prof. psiholog Diamanta Bulai, psihologi școlari din Tecuci și împrejurimi, cadre didactice din liceele tecucene și numeroși voluntari de la colegiile locale.

Spiru Haret Tecuci (3)Manifestarea a fost deschisă de prof. Diamanta Bulai, spunând că dacă la Galați această acțiune a avut loc înaintea sărbătorii de Moș Nicolae, acum, la Tecuci este în pragul sărbătorilor Crăciunului, în această lună a bucuriei și a toleranței: „Realizăm această acțiune pentru a ne arata generozitatea pentru cei de lângă noi care sunt în suferință. Dorim să aducem bucurii în sufletul tuturor copiilor”.

Spiru Haret Tecuci (2)A fost invitat să ia cuvântul primarul municipiului Tecuci,  Cătălin Constantin Hurdubae, care și-a arătat deschiderea pentru a sprijini această acțiune: „ Noi nu trebuie să fim buni doar când îl așteptăm pe Moș Crăciun, noi trebuie să fim buni tot timpul. Trebuie să dăruim, să fim buni, pentru că astfel o parte din bunătate se va întoarce și spre noi. În calitatea mea de primar, am avut ocazia să intru în case pline de sărăcie, cum nu puteam crede că mai există azi, în secolul în care trăim. Nu putem schimba lumea, dar poate, putem schimba măcar câteva vieți ale unora dintre noi care se zbat în mare sărăcie”, a încheiat primarul cu speranța ca anul 2018 să fie mai bun ca 2017.

Spiru Haret Tecuci (6)Prof. Bulai a continuat împărțind cartonașe celor prezenți, dorind să afle de la aceștia ce aromă are Crăciunul, ce culoare cred copiii că are, care e muzica Crăciunului și mai ales, care e starea acestuia. Invitații au răspuns, primind apoi inimioare și brăduleţi din carton.  Apoi toți invitații s-au strâns într-un cerc pentru a participa la Partida Bucuriei.

Răspunsurile cele mai interesante au fost că sărbătoarea Crăciunului are aromă de cozonac și portocale iar culoare dominantă este roșu. Au participat la acțiune și elevi şi profesori de la Colegiul Calistrat Hogaș, Școala Buciumeni, Școala N. Bălcescu, Școala I. Iordan și altele.

Spiru Haret Tecuci (5)Copiii și profesorii au fost întrebați ce jucării și-au dorit și nu le-au obținut în copilărie și ce își doresc acum. Răspunsurile au fost diferite, mai ales pentru ce și-au dorit, dar, la întrebarea ce își doresc, dominant a fost răspunsul pace, sănătate și stabilitate.

Apreciez acțiunea ca o reușită și așa cum ne-au informat organizatorii, ea va continua în data de 12 decembrie la Casa de Cultură a municipiului Tecuci.

 

Aizic Iancu