Aprovizionaţi-vă cu apă! Dorel intră în acţiune la Tecuci

73e15-robinet2bapa Vă amintiţi de episoadele în care a fost oprită furnizarea apei potabile în municipiul nostru, în ultimele trei luni ale anului 2017? Lucrările pentru remedierea situaţiei au durat întotdeauna ore bune, timp în care magazinele au vândut atâta apă cât nu o făcuseră pe timp de caniculă.

Vinovat a fost întotdeauna Dorelul de servici de la Tancrad, care face el ce face şi dă cu capu-n vreo conductă.

Aşadar, în toamnă, mai exact în 12 septembrie am fost anunţaţi că se execută lucrări de colectare apă manejeră şi transportul acesteia la Staţia de epurare Tecuci, data finalizării lucrării fiind 28.12.2017. Primăria anunţa: „Au fost vizate străzile: Elena Doamna, Tudor Pamfile, Ghica Vodă, Dimitrie Hârlescu, Mihai Eminescu, Bârladului, 1 Decembrie 1918, în zona străzii Vasile Conta. Lucrările au început  pe strada Elena Doamna, au ca obiect construirea unui cămin deversor și a 165 metri liniari de conductă de refulare și vor continua pe strada Tudor Pamfile până la intersecția cu strada Galați. Circulația va fi restricționată”.

Despre avarii, durată şi alte fleacuri neinteresante poporului, nu a anunţat nimeni. Poţi folosi apa minerală atât la gătit, spălat, cât şi la toaletă. Nu-i niciun dezastru.

După o lună de zile de acomodare cu trai îmbelşugat ce-ţi curge la robinet şi-n becuri, şi-n prize, suntem înştiinţaţi că aceeaşi societate, abonată la banul public din Tecuci, va repeta timp de două săptămâni proiectul „Executare lucrări colectare integrală a apei menajere și transportul ei la Stația de epurare a municipiului Tecuci”.

De asemeni, „traficul rutier va fi restricționat pe strada Elena Doamna, pe un singur sens, pe o distanță de 10 m, de la intersecția cu Str. Tudor Pamfile spre Cartierul Bălcescu”.

Chiar ne era dor să facem rezerve de apă edile, dar nu aţi putea stabili cu Dorel, ca atunci când avariază vreo ţeavă să anunţe şi „celălant” frate de la curent să fie tacâmul complet? Să ştiţi că stăm binişor şi la aprovizionarea cu lumânări, chiar parfumate! Iar de romantism nu ducem lipsă…

„Pamblica” la aceste avarii nu are cin’ să o taie la Tecuci. Încă!