Joi, 1 februarie 2018, sala Studio a Casei de cultură a municipiului Tecuci a găzduit ședința de lansare a cărți intitulate „Bumbăcari – ghetou comunist 15 km²” semnată de Victor Aciocîrlănoaiei și apărută la sfârșitul anului 2017 la Editura „Tracus Arte” din București.
În lipsa moderatorului de drept, Dan Vîţă, președinte al cenaclului, festivitatea a fost deschisă de fostul președinte al Cenaclului literar „Calistrat Hogaș”, profesorul Constantin Oancă, aceasta fiind de fapt tot o ședință de lucru a cenaclului, dar cu invitați speciali.
Profesorul Oancă începe cu prezentarea invitaților speciali, autorul Victor Aciocîrlănoaiei cu soția, prof. Viorica Aciocîrlănoaiei, fiica acestora, actrița Oltea Blaga, de la Teatrul din Arad, și fiul, renumitul muzician Petronius Negrescu, fost dirijor al Orchestrei simfonice „Mihail Jora” din Bacău. La ședința, continuă profesorul Oancă, alături de membrii cenaclului, dintre care mulți sunt și membri ai USR, mai participă și un grup numeros de elevi de la CNSH conduși de profesorul Cezar Ungan.
După ce prof. Oancă a făcut o sumară prezentare a suferințelor prin care a trecut poporul român, a fost oferit microfonul prof. Cezar Ungan de la CNSH pentru a face o analiză amănunțită a cărții de față. Distinsul profesor începe prin a explica mai clar cuvântul Deportare – adică o obligație de a fi mutat din zona în care ai activat, cât mai departe de acel loc. Acest luru era însoțit și de pierderea unor drepturi printre care și acela de a alege sau a fi ales. Istoria deportărilor începe din îndepărtata Atena când unii erau mutați pe perioade de zece ani, amintind apoi de Ovidiu dar și de deportările din Anglia sau Japonia, ajungându-se și la Imperiul otoman cu cei peste 1.500.000 de deportați. La noi în țară, acțiunea a început în perioada interbelică, când între anii 1940-1943 au fost deportați 22.000 de evrei și 33.000 de țigani, trimiși în Transnistria. În anul 1946 existau deja 12.000.000 de dislocaţi. Persoanele dislocate erau considerate elemente dușmănoase care trebuiau numaidecât îndepărtate și astfel, la 18 iulie 1951, istoria consemnează 12.971 de dislocaţi, dar în realitate se pare că au fost circa 40.000.
Se amintește apoi și de deportarea chiaburilor, unii din ei trimiși cât se poate de departe. Pe buletinele și actele lor de identitate, continuă profesorul, era scris cu litere mari D.O. adică Domiciliu Obligatoriu. Deportații aveau voie să își construiască case, școli sau alte așezăminte dar, în nici un caz, biserici. Acolo apa era foarte puțină și infectată și se aducea periodic apă potabilă cu cisternele. Au murit foarte multe persoane în aceste deportări și se amintește apoi de amnistierea din anul 1964. Deportarea din Bărăgan a fost doar un fragment al marilor deportări și chiar dacă azi foștii deportați sunt cuprinși într-o asociație și primesc anumite drepturi pentru compensarea suferințelor, aceasta este doar o palidă recompensă pentru ceea ce au îndurat aceștia, a încheiat prof. Ungan.
Microfonul a fost oferit actriței Oltea Blaga, fiica autorului. Aceasta spune că dorește să vorbească fără microfon pentru că acesta creează un paravan între scenă și public: „Am vrut numaidecât să fiu acum, aici, la această lansare, alături de tatăl meu pentru că într-o scrisoare pe care i-am trimis-o la data de 1 ianuarie 1996 – scrisoare ce deschide această carte prin capitolul <<Punctul zero>> îl rugam să înceapă să își scrie amintirile. Și tatăl, și-a ascultat fiica. De aceea, spun că toți am contribuit la realizarea acestei cărți. Vreau să vă mai spun că sunt de 22 de ani actriță, joc pe diferite scene, dar acum, sunt emoționată pentru că sunt pentru prima oară pe o scenă, la mine acasă. Pentru că acest la mine acasă înseamnă Buciumeni și Tecuci. Cartea aceasta conține transformarea de la Firavul Titi – cum îi spunem noi – la Victoriosul Victor!”.
A urmat apoi prezentarea cărții, făcută de prof. Constantin Oancă, zicând că această carte este de un realism cât se poate de dur: „Citind cartea, am găsit în ea un narator și un mare peisagist, un fel de Nică al lui Creangă. Se vorbește de deportarea de la 19 iulie 1951 și se face un minunat tablou al neînfricatei mame, o excelentă luptătoare pentru viața celor șase copii ai ei. Autorul de azi muncea din greu, ajungând, deși copil, să fie un mulgător fruntaș, petrecându-și copilăria în mijlocul unor mari suferințe. Totuși, nașterea și moartea sunt adunate într-un singur punct”.
Trecându-se la discuții pe marginea cărții, prof. Vasile Ghica ne spune că a participat la toate lansările autorului și îl apreciază atât ca profesor de franceză, ca om, dar și ca un primar destoinic care timp de trei mandate a condus destinele primăriei locale Buciumeni. În discuțiile ce le-a avut cu autorul, acesta a menționat faptul a nu dorește numaidecât să ajungă scriitor dar a dorit să aducă o clară mărturie a suferințelor trăite: „Citindu-i cartea, am rămas profund impresionat de tragismul acțiunilor trăite și am mai remarcat o creștere calitativă de la carte la carte, a autorului. Îl consider un adevărat peisagist și chiar un potențial romancier”.
Scriitorul Tănase Dănăilă transmite un mesaj de la poetul Dionisie Duma, care regretă că nu a putut veni la această acțiune. Prin scriitorul Tănase Dănăilă, poetul Duma face o atentă analiză a cărții, pe care o apreciază. Apoi, Tănase Dănăilă oferă, tot din partea poetului Duma, două cărți autorului de azi, în care se găsesc și aprecieri ale cărților autorului Aciocîrlănoaiei, oferind câte un volum celor doi copii ai autorului.
Profesoara Lidia Costea vorbește în calitate de fostă colegă de catedră cu autorul, fiind tot de lb. franceză. Ne reamintește despre o vizită făcută în calitate oficială la școala din Buciumeni, rămânând impresionată de calitatea orelor predatate, de cunoștințele elevilor și mai ales de faptul că elevii cântau Imnul Franței. L-am apreciat deci, ca profesor de franceză și atunci când soția acestuia mi-a oferit o carte scrisă de dânsul, am fost cât se poate de entuziasmată. Faptul că este de formație profesor de limba franceză se vede și din carte unde se regăsesc citate din această limbă, unul din ele fiind și acela că „Omul este ceea ce face”.
Profesorul Ionel Necula spune că l-a cunoscut prima oară pe autor la Panciu, atunci când a fost premiat pentru cartea „Dumnezeu a murit în Bărăgan”, un premiu acordat de Culiţa Ușurelu. Continuă spunând că această carte ar trebui să fie tradusă într-o limba străină şi că această carte este una de memorialistică, așa cum fostul ambasador Ștefan Andrei a scris 5 cărți, Paul Niculescu Mizil trei cărți. În final, spune autorului „Bine ai venit în lumea scriitorilor și te așteptăm și în USR!”.
În continuare, a luat cuvântul bibliotecarul corodean Iancu Huzum, declarându-se un mare iubitor de cărți de memorialistică, subliind faptul că în cartea de față a găsit unele asemănări cu romanul „Cel mai iubit dintre pământeni” de Marin Preda.
Profesorul Aurel Scarlat din Buceşti spune printre altele că acesta poate fi un document pentru cititorii de toate vârste și încheie zicând că dacă pe buletinele deportaților scria D.O. acum ar trebui scris D.T. adică Domiciliu Tranzitoriu.
Autorul a oferit cu generozitate autografe pe cărțile ce le-a oferit invitaților, după care, participanţii au fost invitați la un protocol bine pregătit.
Iancu Aizic
