Asistaţii social la cheremul primarului

Primar Tecuci Proiect Sansa T În evidenţa Serviciului Public Local de Asistenţă Socială Tecuci la momentul actual sunt înregistrate un număr de 275 dosare ale beneficiarilor venitului minim garantat. Aceste dosare în plată cuprind un număr de 503 persoane din care: 166 sunt copii, 120 persoane vârstnice, 44 reprezintă mame ce au în întreţinere copii până în 7 ani, 23 alţi membri, 73 persoane cu certificate medicale.

Din totalul de 503 persoane beneficiare de ajutor social, în Tecuci doar 93 au obligaţia prestării unor acţiuni sau lucrări de inters local.

Este binecunoscut faptul că aceste persoane care primesc ajutoare sociale sunt de obicei la cheremul primarului, care le acordă aceste venituri. Cum credeți că s-au făcut proiectele precum „Şansa T”, de unde „grup țintă defavorizat”? Venea cineva de bunăvoie la cursurile care se vor face în cartierul Nicolae Bălcescu? Nici cu subvenție de 100 de lei nu veneau.

Proiect Sansa T Tecuci Așa că le transmite primarul ordin, prin consilierul personal Constantin Grosu şi consiliera locală Gina Dumitriu, să se prezinte toți și să semneze că sunt de acord, altminteri nu mai pupă alocații. Bineînțeles, primăria este parte în proiect, trage bani europeni, se cheltuie milioane de euro!

Precum la vot, cum credeți că sunt aduși oamenii? Tot cu promisiuni. Vrei ajutor social, vino la vot; nu votezi, nu mai figurezi ca asistat social.

Cine are de câștigat de aici? Săracii tot săraci au rămas. La ei nu ajung de obicei canalizarea, apa sau asfaltul.

Pentru un pas înainte ar trebui regândită asistența socială.