La data de 10 aprilie 2018, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi au solicitat Tribunalului Galaţi, luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul Irinoiu Negoiţă Nicolae (reţinut), cercetat pentru săvârşirea, în stare de recidivă, a unei tentative la infracţiunea de omor calificat şi a unei infracţiuni de viol.
Cererea a fost admisă de către Tribunalul Galaţi, judecătorul de drepturi şi libertăţi de la această instanţă, dispunând luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul Irinoiu Negoiţă Nicolae, pentru 30 de zile.
Din probele administrate până în acest moment al urmăririi penale, a rezultat că, în ziua de 8 aprilie 2018, inculpatul Irinoiu Negoiţă Nicolae, din localitatea Iveşti, judeţul Galaţi, în scopul de a întreţine raporturi sexuale cu o femeie în vârstă de 82 de ani, a urmărit-o pe aceasta în toaleta bisericii Sf. Gheorghe din aceeaşi localitate. Inculpatul Irinoiu Negoiţă Nicolae i-a aplicat multiple lovituri de pumn în zona feţei şi în diferite zone ale corpului, provocându-i următoarele leziuni traumatice: un traumatism cranio facial cu hematom subdural, tumefieri stg. echimoze palpebrale bilaterale, piramidă nazală peribucale şi la nivelul buzelor, echimoze pe suprafaţa anterioară a gâtului şi toracelui, fracturi ramură verticală mandibulă bilateral, fracturi costale anterioare CIII-CIV bilateral, fracturi aripă iliacă.
La aceeaşi dată, inculpatul Irinoiu Negoiţă Nicolae, a întreţinut, prin constrângere, un raport sexual cu victima menţionată anterior.
Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei şi stabilirii răspunderii penale.