Ars de viu la Tecuci

O persoană fără adăpost, în vârstă de 57 de ani, şi-a pierdut viaţa noaptea trecută, la Tecuci, în circumstanţe care urmează să fie elucidate de pompieri şi poliţişti. Omul străzii suferise arsuri pe o suprafaţă mare a corpului, iar medicii de la SMURD au încercat să îi salveze viaţa, însă efortul lor s-a dovedit în zadar.

„Echipajul SMURD care a ajuns la faţa locului a găsit un bărbat cu arsuri, în stare foarte gravă. A fost apoi preluat de un echipaj al Ambulanţei, dar din păcate a decedat”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Urgenţă Galaţi.

Din primele verificări, nu rezultă că persoana fără adăpost ar fi fost agresată în vreun fel şi nici că ar fi fost incendiată cu intenţie, însă ancheta va lămuri toate aceste aspecte.

„La faţa locului şi pe corpul victimei nu au fost identificate urme de violenţă, şi nici substanţe inflamabile. Urmează ca la autopsie să fie stabilită cu exactitate cauza morţii”, a declarat comisarul şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi, scrie inro.news.