Soprana Daniela Vlădescu va susţine pentru prima oară un recital la Tecuci

Duminică, 3 iunie, de la ora 19, sunteţi invitaţi la un recital vocal de excepţie susţinut de soprana Daniela Vlădescu, acompaniată la pian de profesorul tecucean Olimpiu Zăgrean.  Întâlnirea de suflet în care magia muzicii clasice a operelor şi operetelor celebre va putea fi simţită până la ultima notă, are loc la Ateneu Fundaţiei Pelin din Tecuci.

Aşa cum ştim, Daniela Vlădescu este una dintre cele mai îndrăgite cântăreţe de operă din România. Prezentator va fi Daniela Vlad, realizator la emisiunea „Ora de Cultură”  a Radio ProFM LiderFM.

 Cine este Daniela Vlădescu?

Importantă reprezentantă a genului de operetă din ţara noastra, Daniela Vlădescu impresionează prin delicateţea şi în acelaşi timp siguranţa glasului său atât de potrivit unor partituri ca Liliacul sau Sânge vienez de J. Strauss – fiul, Silvia de E. Kalman, etc.

Născută în 10 decembrie 1956, Daniela Vlădescu a aprofundat studiul artei vocale în cadrul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, sub îndrumarea profesoarelor Eugenia Moldoveanu şi Arta Florescu. Încă din timpul studiilor, Daniela Vlădescu îşi începe cariera interpretativă pe scena Teatrului Muzical din Braşov, unde publicul a putut să o admire între 1979 şi 1985.

 În perioada 1985 – 1993, Daniela Vlădescu a activat la Opera Naţională Bucureşti, unde a interpretat roluri de prestigiu, în care a făcut o bună impresie atât publicului cât şi specialiştilor. Momentul de răscruce în cariera Danielei Vlădescu l-a reprezentat trecerea, în 1993, spre genul operetei şi transferul la Teatrul de Operetă şi Musical Ion Dacian, unde se impune rapid ca una dintre cele interesante voci şi se consacra în memoria melomanilor drept o desăvârşită artistă de operetă.

Ajungând să se identifice în mod firesc cu lumea operetei, Daniela Vlădescu a abordat roluri reprezentative din lucrări aparţinand lui J. Strauss – fiul, E. Kalman, L. Bernstein, etc.

Nu în ultimul rând, Daniela Vlădescu are şi o intensă activitate managerială, din 2006 aflându-se la conducerea Teatrului de Operă şi Balet Oleg Danovski din Constanţa.

A susţinut numeroase turnee în Italia, URSS, Israel, Japonia, Canada, Turcia, Bulgaria, China, Germania, Moldova, Olanda, Ucraina, Ungaria, Egipt.

Colaborează cu teatre de operă, orchestre simfonice și teatre muzicale din România: Iași, Cluj ,Timișoara, Craiova, Galați, Bacău, Botoșani, Râmnicu Vâlcea, Arad, Oradea, Ploieşti, Târgovişte. Are colaborări cu posturile naţionale de Radio şi Televiziune.

Repertoriu de muzică de film, muzică de jazz, muzică vocal simfonică, muzică pop, cafe concert, romanţe. Rolul principal în filmul „Ochi de urs” şi coloana sonoră a filmului „Gloria nu cântă”.

Daniela Vlădescu a fost iubita lui Nicu Ceauşescu la sfârşitul anilor ’80, fiind alături de acesta în perioada imediat următoare Revoluţiei din 1989, când a fost judecat pentru genocid. Soprana a fost ultima femeie din viața lui Nicu Ceaușescu, cea alături de care acesta spera să îmbătrânescă.

Intrarea la activitatea culturală se face pe bază de invitaţie. Persoanele fizice sau juridice care fac dovada unei donaţii de minim 30 lei pot intra în posesia invitaţiei / invitaţiilor. Pentru elevi, studenţi, pensionari, contribuţia este de 20 lei.

Relaţii la sediul Fundaţiei Pelin din Tecuci, str. 1 Decembrie 1918, nr. 60 (Librăria Pelin), sau la telefon 0722.404.369.

 

error: Content is protected !!