Anul 1981 ne-a adus pe ecrane un reușit film românesc, intitulat „De ce trag clopotele, Mitică?”, realizat de renumitul regizor Lucian Pintilie. Era o reușită ecranizare a mai multor texte din momentele și schițele lui Caragiale, despre care un ilustru critic spunea „Acestea nu sunt momente, maestre, ci adevărate monumente!”. Și toate îl aveau ca personaj principal pe renumitul Mitică, care nu putea lipsi din titlu marelui film, mult timp interzis de epoca Ceauşescu. De fapt, cu multe din aspectele sesisate de marele Caragiale, ne întâlnim și astăzi, dar, a rămas, atunci când nu înțelegem ceva, geniala întrebare „De ce?”.
Cu gândul la această întrebare, plimbându-mă duminică 24 iunie, dau și ora exactă: 19, prin Parcul Central Tecuci, am auzit fanfara cântând în locul special amenajat. M-am îndreptat spre acel loc și mare mi-a fost mirarea când am văzut că fanfara, care cânta cât se poate de frumos, nu era ascultată de nici un spectator. Am scos telefonul, pentru a nu fi contrazis de cineva în acest sens, și am făcut și poze cu … spectatorii lipsă. Și atunci, m-am gândit, vorba titlului filmului „De ce cânta fanfara, Mitică?”. Sau, mai exact, pentru cine cânta fanfara, Mitică?
Știu, mi se poate spune că e vorba de un contract, că e o activitate care trebuie desfășurată, fiind prinsă într-un plan și multe altele. Dar să cânte în fața nimănui, nu știu dacă e corect. Poate se putea face o oarecare popularizare a acestui eveniment, o informare a publicului prin ziarul actualei conduceri a municipiului care înlocuiește „nesuferitul” ziar „Tecuceanul”, care era o „Scânteie Ţuchelistă”, dar, care zic eu, era puțin, puțin mai bun și mai eficient decât actualul ziar care există dar lipsește cu desăvârșire. Sau, poate există și alte căi de informare a publicului, și îndemnul acestuia de a participa la viața culturală a orașului.
Și pentru că veni vorba de cultură, mai fac o remarcă prin faptul că în ultimul timp, Casa de cultură Tecuci a fost condusă din anul 2002 de prof. Viorel Burlacu până în anul 2013, în perioada 2013 – 2016 de prof. Mircea Călianu și din 2016, în actuala administrație, au trecut pe la conducerea Casei de cultură un număr de cinci directori, cam cinci luni fiecare, în medie. Și atunci, vorba lui Mitică a lui Caragiale: De ce?
Iancu Aizic
Un răspuns pe care mi-l asum, la întrebarea dumneavoastră, este unul foarte simplu: actul de cultură a devenit o modalitate simplă de a spăla niște gologani pusă la cale de ALDE ăștia (cel puțin în cazul Casei de Cultură) care se cred pe vecie cocoțați în jilțurile lor de înalți demnitari publici. Dacă ai cuiva de făcut un serviciu îl pui la conducerea unei instituții publice. Cultura nu mai e pentru oameni, ci pentru buzunarul unora.