Ieri, 4 iulie, modificările aduse Codului penal au trecut şi de Camera Deputaţilor după ce în primă fază aceste modificări au fost adoptate în Senat.
Noile modificări dau startul unei serii de tertipuri financiare limitate doar de imaginaţia celor care se vor înfrupta pe viitor din banii publici.
De 29 de ani românii se plâng de salariile mici şi de condiţiile aflate la limita subzistenţei în care suntem nevoiţi să trăim. Cu toate acestea au trimis în Parlament persoane care, iată, acum au votat împotriva şansei unei vieţi mai bune.
Această şansă le va fi îngrădită celor care şi-au trimis aleşii în Parlament. Banii care ar fi trebuit să fie alocaţi pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă se vor scurge, fără frica de braţul lung al legii, în buzunarele celor care deşi au lucrat toată viaţa la stat acum au vile cu piscină şi proprietăţi peste hotare.
„Do ut des” – Îţi dau ca să-mi dai, este formula după care sunt sărăciţi în continuare românii prin contracte în care banii noştri sunt împărţiţi între ei.
De acolo, din Senat, unde a fost trimis să apere interesele urbei noastre, senatorul Daniel Butunoi din Tecuci surâde încrezător. Are şi de ce. În definitiv face şi el parte din gaşca care a amanetat viitorul copiilor noştri, votând pentru noile modificări din Codul penal.
În acest timp tu stai şi te topeşti de dor după copiii plecaţi să muncească printre străini şi îi întrebi când vor mai veni acasă. Unii poate că nu ne vom mai vedea copiii niciodată, este uşor să pleci peste hotare dar e foarte greu să te mai întorci.
De altfel nici nu mai au la ce să se întoarcă. România a devenit o ţară captivă grupurilor de interese, propulsând ţara noastră pe locul doi în topul migraţiei mondiale, după Siria.
Viaţa celor rămaşi în România se ghidează după principiul „Scapă cine poate”. Salariile şi pensiile mai mari nu ne ajută cu nimic atâta timp cât preţurile ţin pasul cu ele. Cresc salariile şi pensiile, cresc şi preţurile.
Pentru toate aceste lucruri, pentru prăpastia pe marginea căreia am fost aduşi cu toţii, nu uita să le mulţumeşti parlamentarilor PSD şi ALDE!