Alta acum! Ce se întâmplă cu foştii angajaţi ai Ecoprest?

Decizia Curţii de Apel din Galaţi este fără echivoc: Ecoprest Tec nu a încetat să existe. Va avea în continuare de plătit la stat dările viitoare dar şi pe cele trecute, cu penalităţi, iar obiectul de activitate rămâne acelaşi. Dar angajaţii?

Conform Hotărârii nr. 141, din 17 noiembrie 2016, a Consiliului local Tecuci, privind aprobarea modificării organigramei şi a statului de funcţii, la societatea Ecoprest Tec SRL existau 24 de angajaţi.

Aceşti angajaţi au fost concediaţi pe motiv că societatea la care erau angajaţi a fost dizolvată. O parte dintre ei au ajuns în şomaj, o altă parte a fost angajată în noua societate, Compania de Utilităţi Publice Tecuci.

Dat fiindcă dizolvarea societăţii Ecoprest nu a fost posibilă, în acest moment este incertă situaţia angajaţilor concediaţi. Cel mai probabil aceştia vor fi reangajaţi şi vor primi salariile restante pe ultimul an de zile.

Dar despre acestea, şi multe altele, vom afla dintr-un comunicat al Primăriei Tecuci.