Hurdubae nu consideră o prioritate restaurarea Monumentul CFR

Monumentul Eroilor Ceferiști a fost lăsat în paragină, autoritățile motivând că nu pot face nimic pentru reabilitarea acestuia deoarece nu le aparține. Apoi, monumentul istoric a fost  preluat în domeniul public al UAT Municipiul Tecuci prin HCL nr. 59 din 14.04.2014 privind atestarea la domeniul public a bunurilor care aparțin Unității  Administrativ Teritoriale Tecuci.

 

Monument CFR Tecuci (4) Primăria Tecuci, cu sprijinul ANCE „Regina Maria” Galați cât și a Oficiului Național pentru Cultul Eroilor din cadrul Ministerului Apărării Naționale a obținut datele necesare reconstituirii plăcii amplasate în zona frontală – zona coloanelor, placă deterioarată în proporție de 80%. S-a reconstituit conținutul integral al inscripțiilor cu numele eroilor CFR morți pentru întregirea neamului în perioada anilor 1916-1918.  Pe lângă reabilitarea monumentului emblematic pentru orașul nostru, s-a urmărit în același timp și modernizarea zonei adiacente acestuia, prin crearea de locuri de parcare, dotarea cu mobilier urban și cu o fântână arteziană, urmărindu-se atât punerea în valoare a monumentului istoric în raport cu arealul înconjurător cât și necesarul realizării de parcaje în condițiile organizării unor ceremonii prilejuite de unele evenimente.

Monument CFR Tecuci (3) Cunoaştem faptul că din cadrul contractului de proiectare în vederea expertizării și reabilitării statuii CFR din Municipiul Tecuci, s-au recepționat documentațiile faza studiu geotehnic și planul topografic, faza de proiectare DALI, studiul istoric și proiectul tehnic, împreună cu documentația pentru autorizația de construire.

Această documentație tehnică pentru obiectivul „Reabilitare statuie CFR din municipiul Tecuci” a fost aprobată în ședința Consiliului Local din 23 august 2016.

Monument CFR Tecuci (1) În şedinţa Consiliului local din 12 martie 2018, consilierul Petru Papuc  l-a întrebat pe primar de ce nu este bugetată reabilitarea statuii CFR, când studiul este aprobat din 2016.

Răspunsul dat de Hurdubae a fost: „Am fost nevoiţi, aşa cum orice administraţie trebuie, să prioritizăm anumite lucrări, la statuia CFR am renunţat în prima fază”.

 Aşadar, reabilitarea statuii şi a zonei CFR nu era o prioritate, însă, prima prioritate a lui C.C. Hurdubae a fost aprobarea spre cheltuire a 11 miliarde de lei pentru dezmăţuri denumite „planul cultural 2018” al Tecuciului.

Joi, 23 august 2018, se împlinesc doi ani de la aprobarea proiectului privind reabilitarea statuii CFR, iar statuia încă aşteaptă să fie reabilitată. Nu ne rămâne decât să ne întrebăm la ce folosesc proiectele aprobate dacă acestea nu sunt finalizate.