Scandalul alocării iresponsabile de combustibil ia amploare

Într-un comunicat remis presei din Tecuci, PNL acuză primarul Hurdubae că se va plimba circa 4.500 de kilometri în fiecare lună, pe banii tecucenilor.

Potrivit comunicatului, în urma alocării de combustibil, primarul şi viceprimarul din Tecuci vor parcurge împreună o distanţă de 7.500 kilometri lunar.

„Este un atac politic, nu am alocat combustibil în plus pentru mașinile de serviciu. Anul acesta, în ianuarie, am achiziționat o autoutilitară pentru desfundarea canalizărilor și era firesc să îi alocăm combustibil. Autospeciala folosește foarte multă motorină, mai ales când este suprasolicitată”, a declarat, pentru Mediafax, primarul municipiului Tecuci.

 Cu tot respectul faţă de funcţia de primar al municipiului, demnitate adusă în derizoriu de PSD Tecuci, trebuie să facem precizare că în şedinţa Consiliului local a fost aprobată o cantitate de 600 de litri de benzină, pentru maşinile primarului şi viceprimarului.

Chiar dacă autospeciala foloseşte foarte multă motorină, rămâne de neînţeles la ce îi foloseşte autospecialei benzina din cota alocată pentru cele două autoturisme.