Luiza Turcu, adolescenta de 17 ani din Tecuci, deținătoare de multe trofee și campioană la multe concursuri, a reușit performanța de a deveni Campioana Europeană de Ju – Jitsu
În perioada 26-28 octombrie, în Bologna, Italia, a avut loc Campionatul European 2018 de Ju-Jitsu Ne-waza, Federația organizatoare fiind CSR Ju Jitsu Italia. Acest Campionat a fost dedicat atât aspiranților (15-17 ani) cât și juniorilor (18-20 ani).
Luiza Turcu, fiica președintelui Clubului Sportiv Vipguard Tecuci, a participat la această competiție internațională, dovedind, după muncă asiduă și perseverență, că poate deveni Campioană europeană de Ju Jitsu.
Luis Turcu, tatăl campioanei mărturisește pe contul de socializare: „Universul sportului răsplătește efortul nu dorința! Luiza Turcu, campioana europeană de Ju Jitsu – Newaza, Bologna – Italia, la Campionatul European destinat aspiranților și juniorilor! Senzația de părinte și antrenor, unică! Îi mulțumesc jumătății mele pentru că mi-a dăruit o campioană!
Suntem recunoscători specialiștilor clinicii Centrokinetic în frunte cu domnul doctor Bogdan Andrei, pentru ajutorul dat atunci când avem nevoie de reparații capitale, echipei Absoluto în frunte cu head coach-ul acesteia Tudor Mihăiță și nu în ultimul rând, colegilor de antrenament pentru ajutorul dat în perioada precompetițională! Felicităm delegația României pentru rezultatele obținute! Ne înclinăm!ˮ.
Felicitări Campioanei Luiza Turcu, felicitări părinților și antrenorilor!