Trei magazine de pe Strada Mare au fost sparte. Hoții au plecat cu marfă consistentă

 

Societățile comerciale de pe Strada Mare au intrat în vizorul hoților

Strada Ștefan cel Mare din Tecuci este în lucru, acesta fiind un prilej pentru cei care sunt certați cu legea să-și facă planuri de acțiune, știind că acest segment este mai puțin păzit pe timp de noapte. Polițiștii locali care fac patrulare, fiind și în număr redus deoarece efectivul personalului s-a diminuat prin demisia a șase dintre aceștia, probabil nu mai bat așa des la pas Strada Mare, deoarece ca pieton riști să cazi în gropile dese iar praful te umple din cap până în picioare.

Așadar,  în ultimele două weekend-uri, au fost sparte geamurile la trei magazine de pe Strada Mare, hoții luând mărfuri precum blănuri, paltoane, etc.

Cms. șef Gabriela Costin din cadrul IPJ Galați a răspuns solicitării redacției noastre specificând: „În ultimele două săptămâni au avut loc, pe raza municipiului Tecuci, trei furturi din societăți comerciale, cu mod de operare <spargerea geamului>. Două s-au produs în noaptea de 20/21 octombrie, cel de-al treilea în noaptea de 27/28. Au fost vizate trei societăți comerciale situate pe Strada Mare din municipiu, din interiorul acestora fiind sustrase mai multe obiecte vestimentare. Polițiștii efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificatˮ.