Hurdubae scoate castanele din foc cu mâna altuia şi pe banii noştri

 

La sfârşitul lunii trecute C.C. Hurdubae a decis că municipiul Tecuci are nevoie de publicitate. În acest sens a semnat plata a 12.000 lei pentru publicitate într-un ziar gălăţean.

Pentru 1.000 lei pe lună, ziarul va avea o pagină care se va numi Realitatea de Tecuci. Pe această pagină vor fi amintite tecucenilor măreţele realizări ale primarului Hurdubae. Din păcate ziarul se distribuie doar în Galaţi şi într-un număr limitat.

„Flaimucea, mafiot, fripturist, mutră idioată, cadavru, prăpădit, fomist, stârv ambulant, analfabet, libidinos, derbedeu, tuberculos, boschetar, circar, bagabont, lepădătură, japiţă, pilangiu, ciumat, damblagiu, lacheu”, sunt doar câteva dintre epitetele folosite de jurnalistul gălăţean la adresa unui contribuabil tecucean.

De menţionat este că şi contribuabilul tecucean a plătit pentru a-i fi adresate astfel de apelative într-un text catalogat drept pamflet.

Pamfletul respectiv este singurul text nou de pe pagina pentru care tecucenii au plătit 1.000 lei, celelalte texte au fost copiate din presa locală. Asta înseamnă că am plătit, cot la cot cu tecuceanul care l-a supărat pe Hurdubae, 10 milioane de lei vechi pentru ca primarul să-i spună ceva „de dulce” unui contribuabil.

Suntem siguri că tecuceanul înfierat în textul plătit şi din banii lui este încântat de modul în care administraţia Hurdubae a decis să îi folosească banii.