„De Crăciun, din suflet pentru copii”

 

Astăzi, 21 decembrie, a.c. jandarmii gălăţeni şi-au însuşit rolul de Moş Crăciun pentru cinci copii bolnavi din satul Ungureni, a căror familii au dificultăţi financiare deosebite. Impresionaţi de poveştile de viaţă ale celor mici şi a familiilor acestora, ne-am mobilizat iar jandarmii din cadrul Detaşamentului 4 Jandarmi Tecuci au bătut de dimineaţă la uşa casei, nu pentru a executa vreun act procedural ci pentru a duce mesajul Crăciunului şi daruri oferite din toată inima.

 Dulciuri, fructe dar şi diverse produse alimentare şi de îmbrăcăminte, noi, cumpărate de jandarmi, precum şi oferite de prieteni ai acestora au poposit în camerele celor cinci copii din satul Ungureni.

Emoţiile au fost puternice de ambele părţi, iar jandarmii abia şi le-au stăpânit. Bucuria acestor copii a fost punctul central al acţiunii noastre şi ne simţim fericiţi că acum, în prag de sărbători, am reuşit să oferim o clipă de bucurie unor suflete pure.

Jandarmeria Galaţi organizează permanent acţiuni cu caracter umanitar, pe parcursul întregului an, în centrul atenţiei noastre fiind copiii şi bătrânii.