Managerul Casei de cultură se schimbă din trei în trei luni la Tecuci

 

Prin bunăvoința primarului, Casa de cultură Tecuci are din 22 ianuarie alt director.

Înștiințările conform cărora Lucia Gologan e demisă din funcția de manager și va merge pe postul de la Muzeu iar Diana Cioclu este luată iarăși de la Bibliotecă și repusă în funcția de conducere a instituției culturale au fost trimise în urmă cu două zile de către C.C. Hurdubae.

Am pierdut șirul acestor decizii emise de Hurdubae, privitor la schimbarea celor două directoare. Cât despre managerii la cârma instituției, în ultimii doi ani au fost în număr de șase, iar pe ultimile două le tot repune și scoate din funcție din trei în trei luni.

Acum e momentul pentru a se face un plan cultural al unității iar Diana Cioclu este probabil potrivită pentru a da frâu liber imaginației și a primi „dezlegareˮ la cheltuirea banilor din visteria locală.