Trafic feroviar oprit temporar

 

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că circulaţia feroviară a fost oprită începând cu ora 9 pe relaţia Ploieşti Sud – Ploieşti Est  Valea Călugărească, după ce balustrada unui pod rutier a căzut pe linia de cale ferată la ieşire din staţia Ploieşti Est, fiind întreruptă şi alimentarea cu energie electrică a firelor de contact.

Personalul de specialitate al Regionalei CF Bucureşti s-a deplasat deja la faţa locului, fiind de asemenea îndrumată pentru intervenţie şi o drezină pantograf pentru verificarea sistemului de alimentare cu energie electrică a liniei de contact şi remedierea deranjamentelor.

La această oră patru trenuri de călători au fost oprite în gările de pe traseu, după cum urmează:

IR 1570 (Galaţi – Bucureşti Nord) – staţionează în Valea Călugărească

IR 1573 (Bucureşti Nord – Galaţi) – staţionează în Ploieşti Sud

R 5054 (Adjud – Ploieşti Sud) – staţionează în Valea Călugărească

IR 1732 (Galaţi – Braşov)  – staţionează în Mizil.