Ieri, 14 martie, în jurul orei 22.40, polițiștii Postului de Poliție Șendreni au oprit în trafic, pe o stradă din localitatea Șerbeștii Vechi, un autoturism la volanul căruia se afla o tânără de 21 de ani. Cu ocazia verificării documentelor, polițiștii au constatat că șoferița nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
S-a stabilit, de asemenea, că autoturismul aparține fratelui acesteia, în vârstă de 26 de ani, care i l-a încredințat, deși cunoștea că nu are dreptul să conducă.
Cei doi sunt cercetați acum de polițiști, tânăra pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, iar fratele său pentru încredințarea unui vehicul spre a fi condus pe drumurile publice, unei persoane despre care se cunoaște că nu posedă permis de conducere.