În data de 16 martie, în jurul orei 10, polițiștii au depistat în trafic, pe D.N. 25, în comuna Ivești, un conducător auto, de 51 de ani, din localitatea Drăgănești, care consumase alcool.
Fiind testat alcoolscopic, aparatul etilotest a înregistrat valoarea de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la spital, unde i s-au prelevat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, polițiștii întocmind dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului.
Tot pe D.N. 25, duminică, 17 martie, în urma unei tamponări, polițiștii Biroului Rutier Tecuci au constatat că șoferul care a provocat-o, un tânăr 27 de ani, din comuna Drăgănești, nu deținea permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.
Acesta se afla sub influența alcoolului, valoarea înregistrată de aparatul etilotest fiind de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Tânărul este cercetat pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și conducere fără permis.