Vești bune pentru asistenții medicali / sore medicale / moașe care lucrează în cadrul unui cabinet medical de familie considerat privat, în contextul în care această categorie nu este inclusă în Legea Salarizării, cel puțin în momentul de față.
Din ce motive? S-a luat această decizie pentru că s-a considerat că această categorie de angajați lucrează în cabinete private, deși aceste cabinete medicale sunt finanțate tot din bugetul de stat, de cele mai multe ori. Această categorie de bugetari este dezavantajată, așa că se dorește modificarea acestui aspect. Tocmai de aceea asistenții medicali ar putea fi angajați cu normă întreagă în cadrul cabinetelor medicale de familie, conform unei propuneri legislative de modificare a OUG nr. 124/1998.
Acest proiect de lege înaintat la Senat pentru dezbatere a fost inițiat de mai mulți deputați și senatori de la partidele PMP și PNL. Multe cadre medicale din cele menționate mai sus, „peste 70%, trăiesc la limita subzistenței, având salariu minim pe economie și nu beneficiază de facilitățile Legii nr. 153/2017ˮ.
În expunerea de motive se arată că mare parte a acestui personal pleacă în străinătate sau preferă să lucreze pentru instituțiile publice.
Având în vedere că migrarea personalului medical este o realitate a anului 2019, se impune modificarea OUG nr. 124/1998. „Astfel, se creează condițiile pentru îmbunătățirea salarizării acestei categorii profesională, conform Legii nr. 153/2017ˮ.
Inițiatorii atrag atenția și asupra faptului că aceste schimbări, pentru că vor finanțate de Ministerul Sănătății, vor crește și bugetul cabinetelor medicilor de familie, nemaiavând ca și sarcina plata personalului mediu sanitar.
Asistenții medicali ar putea lucra cu normă întreagă!
Se propune modificarea art. 11 din OUG nr. 124/1998, după cum urmează:
„Cabinetele medicale de medicină de familie aflate în contract cu casele de asigurări de sănătate funcționează cu minimum un asistent medical/moașă, indiferent de numărul de asigurați înscriși pe listă. Contractul de muncă al asistentului medical/sorei medicale/moașei va fi încheiat cu normă întreagăˮ.
Aceștia ar urma să aibă contracte de muncă pe durată nedeterminată, care vor fi încheiate cu medicul de familie, cu aplicarea legii salarizării nr. 153/2017.
Atenție! Acest proiect de lege nu este încă în vigoare. Pentru a se aplica are nevoie de votul favorabil al Parlamentului, promulgarea de către președintele țării și publicarea legii în Monitorul Oficial.
Sursa: infoinstitutii.ro