În urma postărilor apărute în mediul online, referitoare la mașina Poliției locale și cele două persoane fotografiate ieri la stația de alimentare, Poliția locală Tecuci vine cu următorul comunicat:
Urmare a apariției în spațiul virtual a unor imagini surprinse într-o benzinărie din Tecuci, în care se pot vedea un autoturism marca Duster (de culoare bleumarin) inscripționat „Poliția Locală” și doi bărbați în ținută civilă care se aprovizionează cu combustibil lichid în bidoane din plastic, Poliția Locală a Municipiului Tecuci aduce la cunoștință publică următoarele aspecte:
– Autovehiculul în cauza și persoanele sus-menționate nu au nici o legătură cu instituția noastră;
– În conformitate cu prevederile art. 31 din H.G. nr. 1332/2010- privind aprobarea Regulamentului –cadru de organizare și funcționare al poliției locale, acel autoturism Duster trebuia ca, pe lângă inscripția „Poliția Locală”, să poarte și denumirea unității administrativ-teritoriale căreia îi aparține, în cazul de față Primăria comunei Nicorești, județul Galați;
– În ciuda acestei grave erori, în urma căreia imaginea Poliției Locale Tecuci a fost afectată, dezaprobăm limbajul licențios și comentariile rău intenționate folosite în comentariile postate la articol.