În perioada 15 – 19 aprilie 2019 va avea loc în România cea mai mare campanie de strângere de donatori de sânge la inițiativa Federației Asociațiilor Studenților în Medicină din România.
Societatea Studenților Mediciniști din Galați se alătură campaniei naționale de donare, „Donează sânge, fii erou!”, care se desfășoara simultan în 11 centre universitare din țară.
Gălățenii care pot să doneze sunt așteptați în perioada 15- 19 mai 2019 la Centrul Regional de Transfuzii din Galați între orele 8 – 12.
Cu ajutorul dumneavoastră putem crește procentajul de donatori din populație la un nivel european și putem atinge un număr cât mai mare de donatori de sânge în cele 5 zile de campanie, acoperind astfel pentru o scurtă perioadă de timp necesarul de sânge cu care ne confruntăm.
Obiectivele principale ale acestei campanii sunt acelea de a informa populaţia cu privire la importanţa existenţei unei rezerve de sânge în spitalele din judeţul nostru, cât şi conştientizarea şi sensibilizarea populaţiei asupra actului de donare de sânge.
Este necesar să se înţeleagă că acest produs biologic nu are un preţ, iar dăruirea lui (prin actul donării) va veni în sprijinul sistemului medical, în vederea salvării multor vieţi omeneşti.
Fii diferit, fii erou!
Federația Asociațiilor Studenților în Medicină din România