Renumitul pianist Horia Mihail a revenit la Tecuci

 

Sala Ateneu a găzduit sâmbătă, 11 mai, o nouă întâlnire cu îndrăgitul și talentatul pianist Horia Mihail. Acesta s-a născut la 20 iulie 1971 la Brașov și este absolvent al Liceului de matematică-fizică „Andrei Șagunaˮ din Brașov. Pianul l-a studiat la început, în orașul natal, cu pianista Stela Drăgulin iar apoi, la Academia de Muzică din București a fost studentul profesorului C. Ionescu-Vovu, obținând și masteratul.

Dintre numeroasele premii obținute de pianistul și solistul concertist al Orchestrei și corurilor Radio, Horia Mihail se mândrește cu Diploma obținută în anul 1999 – „Artist Diploma Boston Universityˮ.

Pianistul a străbătut toate zonele istorice ale țării dar are și multe turnee peste hotare. 

S-a remarcat în special pe plan național, prin Proiectul intitulat „Pianul călătorˮ, ajuns acum la cea de a noua ediție. În acest an, turneul s-a desfășurat în perioada 11 aprilie – 13 mai 2019 și a cuprins orașele: Tulcea, Pitești, București, Bistrița, Brașov, Deva, Alba-Iulia, Slatina, Caracal, Roman, Iași, Bârlad, Tecuci, după care Mogoșoaia și finalul la București.

La Tecuci, evenimentul a fost deschis de gazda Doru Eugen Pelin cu marea bucurie de a ne prezenta un adevărat artist interpret. Acesta a vorbit de importanța pe care o acordă proiectului Pianul Călător. Revenind asupra orașelor prin care a concertat, amintind și de recentele deplasări, mândrindu-se cu cele aproape 20 de țări și patru continente pe unde a prezentat recitaluri pianistice. 

Din programul prezentat la Tecuci, nu au lipsit Rondul în Re major de W. A. Mozart, Fantezia în Re minor dar și  Sonata în Do major, după care au urmat piese de Hayden, Beethoven sau Schuman. 

Numerosul public, atât din sala cât și de la etajul Ateneului Tecuci, a aplaudat, mult timp, excelenta evoluție a renumitului pianist, căruia îi mulțumim și pe această cale pentru faptul că ne onorează cu prezența în orașul nostru, dorind că să rămânem mereu pe traseul Pianului Călător.

 

Iancu Aizic