Instituţiile de cultură din Tecuci se degradează în fiecare zi iar autorităţile locale stau nepăsătoare aşteptând să se prăbuşească
Casa de cultură a fost renovată cu câţiva ani în urmă dar infiltraţiile ploilor se preling pe tavanul interior iar stâlpii de susţinere ai clădirii au cărămizile căzute. Problema, chiar dacă a fost pusă pe tapet de directoare încă din iarna trecută, a fost rezolvată de administraţia Hurdubae imediat la Centenar: au acoperit cu un mare banner şi au mascat faţada cu pericol de accidentare a populaţiei. Aşa a rămas şi după opt luni.
Biblioteca municipală este şi ea un dezastru şi au preferat să o acopere în întregime cu o plasă verde care se leagănă după vânt, fiind un real pericol pentru trecători.
Credeam că Muzeul, instituţie renovată complet prin 2015, este în stare perfectă. Ne-am înşelat, deoarece fotografiile postate pe reţeaua de socializare de Lucian Costin, preşedinte PNL Tecuci, infirmă realitatea.
Se pare că directorul Muzeului, Burlacu, nu are nici un interes să întreţină şi să ia măsurile necesare pentru a nu se degrada şi acest edificiu. Altfel, nu se explică nepăsarea şi comoditatea managerială, cum de nu a întreprins nimic de la primele semne de degradare ale clădirii. Ori poate funcţia şi salariul îţi întunecă gândirea în prag de pensionare.
Redăm textul postat de Lucian Costin:
„Ieri mi-am făcut timp pentru o vizită la Muzeul Tecuci – casa Teodor Cincu, o bijuterie arhitecturală clasată în lista monumentelor istorice de interes național. Vă recomand cu toată căldura să călcați pragul acestui muzeu întrucât aveți ce vedea, atât ca exponate cât și ca detalii arhitecturale ale locației.
Spre surprinderea mea, deși încă mai este în perioada de garanție, nimeni din cei care ar trebui să o facă, nu au sesizat constructorul asupra numeroaselor probleme apărute după reabilitarea acestei construcții: infiltrații de apă din subteran, probleme electrice la interior și la exterior, infiltrații de la apa pluvială prin acoperiș, etc.
Pentru a încerca oprirea degradării acestei capodopere, voi face o solicitare scrisă pentru înștiințarea constructorului și pentru remedierea în regim de urgență a deficiențelor constatate cât încă mai există perioada de garanție”.