Două autovehicule au ajuns în câmp după un impact frontal. Trei răniţi au fost transportaţi la spital

 

Marţi, 20 august 2019, polițiștii Serviciului Rutier Galați au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DE 581, soldat cu rănirea a trei persoane.

Din primele verificări a reieșit că un tânăr de 24 de ani, din Republica Moldova, a condus autoturismul pe drumul mai sus menționat, deplasându-se dinspre municipiul Tecuci către municipiul Bârlad. La un moment dat, în afara localității Priponești, autoturismul a pătruns pe contrasens, lovind frontal un autotractor care circula regulamentar. Ambele autovehicule au părăsit partea carosabilă și s-au oprit în câmp.

În urma impactului, atât șoferul autoturismului, cât și două tinere, de 19 și 20 de ani, pasagere în acesta, au suferit leziuni, fiind transportați la spital, fără a necesita, însă, internare.

Conducătorii auto implicați în accident au fost testați alcoolscopic, rezultând că nu au consumat alcool.

Polițiștii efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.