Primăria Tecuci, sau CUP, intenţionează să achiziţioneze sisteme pentru cântărirea gunoiului. Aceste sisteme vor costa 1.044.000 lei, bani pe care Primăria, sau CUP, îi va achita în următorii trei ani, eşalonat.
„În luna septembrie aceste sisteme urmează să fie achiziţionate şi să se înceapă montajul. Rata lunară va fi undeva la 6.000 euro/lună monitorizare cu sistemul de cântărire. Prin sistemul de cântărire fiecare om va plăti exact cât produce”, a precizat primarul Tecuciului în ultima şedinţă ordinară a Consiliului local.
Se cunoaşte faptul că fiecare tomberon va avea un cip iar autogunoierele vor fi dotate cu un sistem de cântărire. Atât primarul, cât şi reprezentanţii societăţii de salubrizare ne asigură că se va plăti mai puţin la gunoi după implementarea acestui sistem.
Prin acest sistem se poate decide soarta deşeurilor menajere ale celor care locuiesc la case. Cei care locuiesc la bloc vor trebui să plătească în continuare în sistem pauşal.
Să fie oare aşa? Produc tecucenii care locuiesc la case mai puţin gunoi decât cei care locuiesc la bloc? Dar dacă produc mai mult decât media calculată de CUP, iar prin implementarea sistemului vor fi nevoiţi să plătească mai mult la salubrizare? Rămâne să constatăm împreună ce se va întâmpla.
Masinile care transporta gunoiul s-au stricat praf dupa 10 ani de la cumparare si el cumpara acuma cantare. Cu ce sa transporti si sa cantaresti daca masinile care au fost cumparate noi s-au stricat? O alta firma PSD -ista are de vanzare cantare cum o alta firma PSD -ista avea de vanzare bănci.
Apel catre domnul Costin:opriti aceasta marsavie cu acesti bani se poate incepe contructia unei gropi ecologice de gunoi care ar scapa tecucenii pe termen lung de plati inutile-las la o parte incompetenta acestui asa-zis primar dar deja vorbim de furt direct din buzunarele noastre.Se poate incepe chiar un demers de referendum pentru demiterea primarului,orice actiune este binevenita pentru ca TECUCIUL MOARE.#TECUCIULMOARE
Construirea unei gropi de gunoi este aproape imposibila în acest moment la Tecuci. Când am avut şansa administraţia Tecuceană a ratat-o. Noi nu am fost în stare să depunem un proiect de creare a unei staţii de biogaz pe fosta groapă darămite să facem alta nouă. Şi nu e vorba doar de actuala administraţie. Ci şi de administraţiile anterioare, de altă culoare politică. Incompetenţa în România şi normal că şi în Tecuci este transpartinică.