Consilierii locali sunt solicitaţi să aprobe noi grile de salarizare pentru funcţionarii publici

 

Şedinţa Consiliului local Tecuci care va avea loc astăzi, 28 octombrie 2019, a fost suplimentată cu proiectul de hotărâre privind „Completarea HCL nr. 246/21.12.2018 privind stabilirea salariilor pentru funcţiile publice şi contractuale din cadrul aparatului de specialitate al primarului, aparatul permanent de lucru al consiliului local şi serviciilor publice din subordinea primarului municipiului Tecuci cu funcţia publica de execuţie de referent, clasa III, grad profesional principal; referent, clasa III, grad profesional asistent şi referent, clasa III, grad profesional debutant”.

„În Organigrama şi statul de funcţii al Aparatului de specialitate al primarului municipiului Tecuci aprobate prin HCL nr. 165/21.12.2016 nu se regăsesc funcţiile de referent, clasa III, grad profesional principal şi referent, clasa III, grad profesional asistent, prin urmare nu se regăsesc în grile de salarizare stabilite conform art. 11 din Legea 153/2017”, se arată în Raportul de specialitate întocmit de Comp. Resurse umane SSM din Primăria Tecuci, raport care însoţeşte acest proiect.

Organigrama din 2016 a costat contribuabilii tecuceni suma de 80.000 lei, respectiv 800 milioane lei vechi. Prin această organigramă administraţia PSD a reuşit să împuşte doi iepuri: a trimis trei funcţionari incomozi în şomaj şi a dat o lovitură de 800 de milioane bugetului local.

În acest an Curtea de conturi a decis că organigrama putea fi făcută de personalul Primăriei şi nu era nevoie să plătească o firmă cu 800 de milioane. Mai mult, Curtea de conturi a dezvăluit că firma care a încasat banii nu a oferit ceva în schimb. Prin urmare, organigrama a fost întocmită în Primăria Tecuci, dar serviciile pentru realizarea acesteia au fost plătite unei firme din Bucureşti.

În tabelul următor sunt prezentate grilele de salarizare şi coeficienţii de aplicare care vor fi supuse votului în Consiliul local Tecuci.