Culmea ipocriziei

 

Speriat de sondajele de opinie, un fost candidat se trezește din hibernare și se cațără pe necazurile tecucenilor

Şedinţa extraordinară a Consiliului local, care va avea loc mâine, 1 noiembrie 2019, a fost suplimentată cu două proiecte de hotărâre, proiecte ce vizează buna desfăşurare a transportului în comun în municipiul Tecuci.

Primul dintre proiecte prevede prelungirea Contractelor de delegare a gestiunii traseelor de transport public local prin curse regulate în municipiul Tecuci, pe o perioadă de încă doi ani. Cel de-al doilea proiect prevede modificarea tarifului pentru serviciul de transport public local de persoane la nivelul UAT Municipiul Tecuci, de la valoarea tarifului (preţ bilet/călătorie) de 1 leu la valoarea de 2 lei, începând cu o dată care nu este precizată.

Actualul tarif a fost stabilit în urmă cu 10 ani, în 2009, iar de atunci a rămas neschimbat, în ciuda tuturor majorărilor la carburanți, salariile personalului, piese de schimb, etc. Transportatorii tecuceni  au continuat să efectueze curse cu un preţ al călătorie de 1 leu. Au făcut-o chiar dacă au ieşit în pierdere.

De altfel, Fani Savastre, administratorul SC RO – CAR, cel care a preluat, nu de multă vreme, transportul spre și dinspre Cernicari, ne-a declarat că „la 2 lei prețul pe bilet, abia îmi acopăr cheltuielile cu motorina, șoferii, mecanicii, piesele de schimb. Mergem în pierdere, aducem bani de acasă”. Cu alte cuvinte, au efectuat transport până nu au mai putut să o facă, aşa cum s-a întâmplat în cartierul Cernicari, unde, de patru săptămâni, operatorul a decis întreruperea curselor.

Despre acest lucru am scris în urmă cu patru săptămâni. Cei care abia au aflat că Cernicari a rămas fără transport pot citi despre caz, relatat în 3 şi 9 octombrie AICI şi AICI.

De altfel, „Domnul Gavril ar trebui să știe că încrederea oamenilor se câștigă greu și se pierde repede. Iar el a pierdut-o!”, a declarat Lucian Costin, președintele PNL Tecuci.

Claudiu Gavril, fostul candidat la alegerile locale din 2016, s-a gândit că este cel mai bun moment pentru a ieși din hibernarea ultimilor trei ani, perioadă în care s-a remarcat doar prin încercările de a-și găsi un loc la USR Galați. Și, într-un acces de ipocrizie maximă, îl atacă pe liderul opoziției tecucene, liberalul Lucian Costin și administratorul GEGI, cel care în ultimii trei ani s-a opus constant administrației Hurdubae.

Contactat telefonic, acesta ne-a declarat: „Nu mă surprinde atacul domnului Gavril, doar îmi lasă un gust amar. Am crezut că este un om care are caracter, dar se pare că m-am înșelat, așa cum și tecucenii s-au înșelat în ceea ce-l privește. L-aș întreba unde a fost în ultimii trei ani, când a fost majorată taxa de salubritate, sau când primarul Hurdubae a vrut să vândă terenurile de la fostele unități militare? Unde a fost când același primar a vrut să împrumute 50 de miliarde de lei, pentru plata salariilor? L-aș întreba de când nu a mai fost în cartiere, în Nicolae Bălcescu, în Satu Nou, în Cernicari? Știe ce se întâmplă în oraș? Nu, sigur nu, pentru că de la Corod aceste lucruri nu se văd. În schimb, vede sondajele de opinie care-i dau frisoane, pentru că-și dă seama că nu mai contează. Încrederea oamenilor se câștigă greu și se pierde repede. Iar domnul Gavril a pierdut-o”. 

Este regretabilă atitudinea lui Claudiu Gavril, el însuși om de afaceri. Oare vinde ceea ce produce la aceleași prețuri ca în 2009? La fel de regretabilă este și încercarea de a distorsiona adevărul, pe marginea unui subiect care, dacă ar escalada, ar perpetua drama locuitorilor din cartierul Cernicari.

 

Ştefan Ionescu