Preşedintele Klaus Iohannis a semnat ieri, 30 decembrie 2019, decretul privind modificarea Codului fiscal, prin care sunt eliminate supraacciza la carburanţi şi supraimpozitarea contractelor part-time de la 1 ianuarie 2020.
Această reducere în privinţa carburanţilor va însemna că acciza în România va fi mai mică decât minimul impus la nivel european.
Supraimpozitarea contractelor de muncă cu timp parţial a fost eliminată în vederea aplicării unei baze de calcul pentru contribuţiile sociale şi a contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate în funcţie de salariul realizat, nu în funcţie de salariul de bază minim brut pe ţară, scrie radioiasi.ro.
Unul din motivele pentru care fondul de pensii are un deficit de aproape 130 de miliarde de euro este acela că, contribuțiile nu se calculează la veniturile realizate, ci doar până la 4 salarii medii brute. Deci primești peste 1 miliard de lei pe lună (sunt sute de cazuri, chiar și pensii de 700 de milioane) și nu plătești contribuții la pensii decât pentru 15 % din sumă. De asemenea și impozitul pe salarii ar trebui calculat proporțional cu veniturile și nu 10% pentru toată lumea. Păi bugetarii care primesc salarii nesimțite au petrecut Crăciunul în cele mai luxoase locații din străinătate, și vor petrece probabil și revelionul tot acolo, pe când marea majoritate a populației (de la care se colectează taxele și impozitele cu care sunt plătiți acești indivizi privilegiați) se zbate în cea mai cruntă sărăcie. Conform datelor comunicate de INS, două milioane de pensionari au pensii sub 800 lei, iar pensiile cumulate a 4 milioane de pensionari echivalează cu cele a 125 de mii de pensionari de lux. În ciuda acestei inechități creată de fosta guvernare, în mod paradoxal, marea majoritate a pensionarilor au votat la alegeri PSD-ul. Noua guvernare trebuie să schimbe această stare de lucruri, prin blocarea creșterii salariilor și pensiilor acestor bugetari și ,,pensionari speciali” și impozitarea drastică a veniturilor nerușinate pe care le au.