S-au trezit cu tractorul în curte. Gardul şi poarta nu au rezistat impactului

 

Ieri, 15 ianuarie, la ora 12.55, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Tecuci au fost sesizați, prin apelul unic de urgență 112, cu privire la faptul că un tractor a pătruns în curtea unei locuințe din comuna Priponești, după ce a distrus gardul și poarta de acces.

Bărbatul de 26 de ani aflat la volanul tractorului a fost identificat de polițiștii sosiți la fața locului, fiind găsit la domiciliul său, din comuna Priponești.

El a fost testat alcoolscopic, valoarea înregistrată de aparatul etilotest fiind de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma verificărilor, polițiștii au constatat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

S-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de distrugere, conducere a unui vehicul sub influența alcoolului și conducere fără permis.