În proiectele implementate cu fonduri europene la Tecuci se pare că au apărut câteva probleme de ordin financiar iar acum municipalitatea încearcă să scoată castanele din foc cu mâinile consilierilor locali.
Două dintre proiectele aflate pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului local Tecuci programată să se desfăşoare mâine, 30 ianuarie, se referă la programele „Şcoala Prietena Ta” şi „Şansa T”.
„Pe parcursul implementării proiectului, cheltuielile declarate neeligibile, dar necesare derulării proiectului, vor fi suportate de către beneficiar, din bugetul local”, prevede unul dintre proiecte. „Pe parcursul implementării proiectului, cheltuielile necesare derulării proiectului angajate de Solicitant dar care nu fac parte din cheltuielile declarate eligibile în cadrul acestui apel, vor fi suportate de către acesta, din bugetul local”, stipulează celălalt proiect de hotărâre.
În cadrul acestor două proiecte educative s-au cheltuit bani cu nemiluita, iar acum s-a descoperit că cheltuielile neeligibile sunt mai mari decât cele prevăzute iniţial. Prin urmare se solicită un cec în alb consilierilor locali astfel încât toate cheltuielile declarate neeligibile să poată fi acoperite din banii contribuabililor tecuceni.
Spre deosebire de alte fonduri, proiectele accesate prin fonduri europene sunt mai restrictive, iar modificarea unui proiect pe parcursul implementării acestuia poate conduce la declararea întregului proiect ca neeligibil. A existat un proiect iniţial prin care au fost accesate fonduri, iar acum se vine cu modificări, lucru care înseamnă că proiectul nu a fost eligibil de la început, dar s-a mers pe principiul „lasă că merge şi aşa, apoi vedem noi cum o rezolvăm”.
În acest moment suma de 25.367.775 lei, care reprezintă valoarea celor două proiecte educative, riscă să fie declarată neeligibilă. Dacă Uniunea Europeană descoperă nereguli în cele două proiecte, şi cere banii înapoi, de unde va acoperi bugetul local peste 253 miliarde lei vechi?
Pe de altă parte, dacă vine Curtea de conturi şi va imputa această sumă consilierilor locali care au votat cele două proiecte probabil că municipalitatea se va judeca cu ei până în pânzele albe. Asta înseamnă alţi bani cheltuiţi cu avocaţi prin tribunale.
Nouă nu ne rămâne decât să sperăm că pierderile financiare nu sunt grave.
Despre aceste proiecte se știa de mai multe luni ca sunt cu probleme. La unul dintre ele știu că Curtea de Conturi a imputat sumele neeligibile -salariile primite de mai multi angajati ai Primăriei, învățători și profesori. Dacă nu mă îșnșel este și un denuț la DNA, al reprezentantului firmei care s-a ocupat de implementarea primului proiect. Cred că sumele cheltuitei ilegal în acete proiecte trebuiesc recuperate de la cei care le-au primit (fie ei funcționari ai Primăriei sau profesori care, în marea lor majoritate, nu au prestat niciun fel de activitate în cadrul acestor proiecte).
Priviți cum se exprimă un manager de instituție culturală pe facebook. Alte persoane, pentru mult mai puțin s-au trezit amendate sau târâte în tribunal pentru defăimare.
..Viorel Burlacu: Maestre, lăsați cățeii să latre, ei sunt sensibili doar la pastilele stăpânului, cântecul dvs rezo-nează cu România reală… Jigodiile crescute în Cotroceni, sau cele lingătoare de versuri pentru tovarășii din Primăverii, sunt doar niște trompete sparte…