Există o explicaţie. Motivul achiziţionării a cinci tone de coli de scris

 

Tecucenii, şi nu numai, care tocmai au aflat că Primăria Tecuci a achiziţionat un milion de coli de scris au început deja să se întrebe la ce este nevoie de atâta hârtie.

Suntem încântaţi că există persoane care îşi pun această întrebare fiindcă, întâmplător sau nu, avem răspunsul. De altfel, aveam răspunsul înainte ca întrebarea în sine să existe.

Cele 1.000.000 (un milion) coli de scris, care cântăresc aproape cinci tone, îi sunt necesare primarului în exerciţiu pentru a-şi scrie raportul de activitate pe anul în curs, pe anul precedent şi pe cel dinainte. Dacă îi mai rămân coli, lucru de care ne îndoim, poate va arunca o privire şi mai în urmă, luând în considerare activitatea depusă în primul an şi jumătate de mandat.

Dacă ar fi să luăm în considerare activitatea intensă şi asiduă depusă de primar în timpul acestui mandat, cele 1.000.000 de coli nu ar ajunge pentru întocmirea unui raport exhaustiv.

Nu trebuie să uităm că sunt multe de spus despre investiţia unor firme germane care produc energie alternativă şi care asigură energie gratuită instituţiilor din Tecuci. Apoi trebuie amintiţi şi cei 15 km de străzi asfaltate pe an, aşa cum a promis în campanie, plus spitalul regional. La spitalul regional e mult de scris, 300 paturi, heliport, etc., etc.

Noi atât am aflat, atât vă spunem. Dacă dv. ştiţi mai multe, vom fi mai mult decât încântaţi să aflăm şi noi.

 

One thought on “Există o explicaţie. Motivul achiziţionării a cinci tone de coli de scris

  1. Acum, fără glumă, explicația este una singură: BANII. Cine crede că prețul celor un milion de coli este cel corect se înșeală. Ăsta e un gheșeft. Asemenea lucruri se întâmplă deoarece politicienii sunt protejați de justiție, care a fost cumpărată cu salarii uriașe (nemeritate din punctul meu de vedere), pensionare după 20 de ani de vechime și pensie specială. Parchet, DNA, Curte de Conturi? Astea sunt doar pentru prostime, gurele albe ale PSD-ului sunt bine protejate.

Comments are closed.