PNDL sau FDI? Pentru administraţie e totuna. Au trecut bugetul şi împrumutul?

 

La jumătatea lunii octombrie 2019, în plină campanie electorală pentru alegerile prezidenţiale, administraţia PSD anunţa începerea lucrărilor finanţate prin PNDL pe un număr de 19 străzi din Tecuci.

„Finanţare de peste 9 milioane lei de la Guvernul României prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL)”, scria Hurdubae în data de 18 octombrie 2019, cu referire la cele 19 străzi.

Astăzi, 9 martie 2020, primarul Hurdubae are altă variantă. Într-un interviu acordat unui cotidian judeţean acesta afirmă: „Am avut un proiect prin FDI, dar a fost desființat de Guvernul Orban”.

Primarul uită că a avut un proiect prin PNDL, ori nu ştie să facă diferenţa între PNDL şi FDI. Chiar şi aşa, noi nu am găsit acel proiect de peste 9 milioane lei, nici în lista proiectelor finanţate prin PNDL, nici în cea finanţate prin FDI.

Astăzi, la Tecuci, este o debandadă administrativă de nedescris. Administraţia nu ştie dacă bugetul pe anul acesta şi împrumutul pe următorii 20 de ani a trecut de Consiliul local fără avize. E drept că avizele erau consultative, dar cele două proiecte trebuiau să fie însoţite de avize pentru a fi adoptate legal.

Astfel, sunt sub semnul întrebării atât împrumutul de 300 miliarde cât şi cheltuielile din buget, cum ar fi cheltuielile de protocol de 4 miliarde, de publicitate – 2 miliarde şi activităţi culturale de 7 miliarde lei vechi.

Aşteptăm ca municipalitatea să explice contribuabililor tecuceni cum este posibil, cu atâţia jurişti pe care îi are la dispoziţie, să nu poată trece legal două proiecte.

Poate aflăm şi cu ce bani au început asfaltările pe cele 19 străzi. Ar fi culmea să descoperim că lucrările s-au făcut pe caiet, în contul unor bani care nu vor veni niciodată din cauza neregulilor găsite în derularea proiectului.

 

One thought on “PNDL sau FDI? Pentru administraţie e totuna. Au trecut bugetul şi împrumutul?

  1. Nu, nu sunt aprobate. Așa cum a anunțat și dl. prefect, până vineri nici procesul verbal și nici documentele care să arate legalitatea hotărârilor aprobate de CL nu ajunseseră la Prefectură. De ce? Surse din Primărie susțin că juriștii CL, deși au fost supuși la presiuni imense, precum și la amenințări din partea primarului, au refuzat să semneze respectivele documente. Una dintre juriste ar fi declarat ca doreste sa intre in magistratura și nu doreste sa aiba pete la dosar, iar o alta a spus ca nu doreste sa faca puscărie nevinovată. Probabil, până la urmă va semna cineva, sau se așteaptă reîntoarcerea titularei.

Comments are closed.