Amenzi de zeci de mii de lei după nereguli descoperite în sectorul agroalimentar

 

Acțiune a polițiștilor gălățeni pe linia combaterii faptelor ilegale din domeniul comercializării produselor agroalimentare

În perioada 9 – 18 aprilie 2020, politiştii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, în colaborare cu Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Galați, au efectuat verificări la operatorii economici care desfășoară activități comerciale pe raza municipiului Galați, pentru asigurarea climatului de legalitate a mediului de afaceri, prin combaterea faptelor ilegale din domeniul comercializării produselor agroalimentare.

De asemenea, polițiștii au verificat și respectarea interdicțiilor impuse persoanelor fizice si societăților comerciale pe timpul stării de urgență.

Au fost verificate 73 de societăți comerciale și 174 de persoane fizice, cu această ocazie fiind întocmite două dosare penale pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, respectiv comercializarea de produse contrafăcute. Au fost aplicate 78 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 374.500 de lei, principalele prevederi legale încălcate fiind cele referitoare la neemiterea bonului fiscal pentru sumele încasate ca urmare  a comercializării de bunuri, vânzarea de produse fără documente legale de proveniență, precum și expunerea la vânzare a unor produse alterate.

Din totalul sancțiunilor contravenționale, un număr de 16 sancțiuni au fost aplicate persoanelor fizice pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea / libera circulație.

Au fost confiscate 508 kg de pește, 900 de lumânări, 360 de candele, precum şi legume, fructe și produse de patiserie, valoarea totală a acestora fiind de 42.154 de lei. Totodată, a fost confiscată suma de 15.150 de lei rezultată din neevidențierea încasărilor în casele de marcat electronice fiscale.

În cadrul verificărilor efectuate la punctul de lucru al unei societăți comerciale, a fost identificată cantitatea de 390 kg de pește pentru care nu  existau documente legale de proveniență, precum și diverse documente de evidență extracontabilă, din care a rezultat suspiciunea privind desfășurarea de activități comerciale fără înregistrarea acestora în evidența contabilă.

Societatea respectivă a fost sancționată contravențional cu suma totală de 30.000 de lei, dispunându-se confiscarea cantității de pește menționată, iar reprezentantul legal al acesteia este cercetat  sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală.