În perioada 25 – 31 mai 2020, polițiștii rutieri au desfăşurat o acţiune preventiv-reactivă pe raza județului Galați, având ca scop creşterea gradului de disciplină rutieră.
Cu această ocazie, polițiștii au constatat 1.460 de contravenții, aplicând tot atâtea sancțiuni contravenționale. Dintre acestea, 641 au fost pentru încălcarea normelor referitoare la regimul legal de viteză, 139 pentru traversarea neregulamentară a drumului public de către pietoni, 59 pentru abateri săvârşite de biciclişti şi 517 sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea unor alte norme rutiere.
Au fost reținute, în vederea aplicării sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce, 196 de permise de conducere, dintre care 91 pentru încălcarea normelor referitoare la regimul legal de viteză, 30 pentru consum de alcool, 18 pentru depăşire neregulamentară, 15 pentru neacordare prioritate vehicule, 17 pentru neacordare prioritate pietoni şi 25 pentru alte abateri rutiere.
De asemenea, au fost constatate 23 de infracţiuni, dintre care 8 de conducere fără permis de conducere sau în stare de suspendare, 13 de conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe, o infracțiune de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice și una de conducere a unui vehicul neînmatriculat.
Unul dintre cei sancţionaţi a fost surprins pe DN 25, în afara localității Drăgănești, rulând cu viteza de 168 km/h.