Un jandarm gălățean care își desfășoară serviciul în cadrul unei structuri de ordine publică a fost amenințat pe o rețea de socializare de către un grup de persoane.
Postarea a fost făcută pe contul personal de un tânăr nemulțumit de măsura punitivă luată împotriva sa și a tatălui său de către subofițerul jandarm, ambii depistați în timp ce încălcau prevederile ordonanțelor militare de limitare a răspândirii virusului SARS CoV2.
La momentul sesizării, postarea avea 821 de distribuiri, iar comentariile incitau la comiterea de acțiuni violente asupra jandarmului. Mai mult, postarea era însoțită de o serie de imagini surprinse cu jandarmul aflat în timpul liber, fapt ce a creat o stare de neliniște colegului nostru și familiei acestuia. Totodată, autorul postării solicita „distribuirea masivă” a acesteia.
Conform Deciziei nr. 4546/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, rețeaua de socializare Facebook a fost declarată spațiu public, motiv pentru care Jandarmeria Galați s-a sesizat din oficiu și a întocmit actele de sesizare a Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor.
De asemenea, în urma activităților specifice desfășurate au fost identificate și alte persoane împotriva cărora se va aplica măsura sancționării contravenționale pentru proferarea de injurii și expresii jignitoare.
În cauză, Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor a început urmărirea penală în rem pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare publică și ultraj.