„Aforismele mele” – O nouă carte semnată de Vasile Ghica

 

E suficient să-i citească cineva câteva aforisme, prin publicațiile care mai promovează genul, că inevitabil se întreabă: cine-o fi, domnule, acest om incomod-simpatic sau, în multe cazuri, antpatic până la nesuferit, prin enunțurile sale aforistice? Tot auzind eu asemenea nedumeriri, m-am gândit să le dau o mână de ajutor curioșilor și să-i creionez un portret-crochiu acestui om. Ne cunoaștem de peste un deceniu, îi știu cărțile publicate, ne întâlnim de câte ori putem, vorbim cu o bună frecvență la telefon, așa că pot să vi-l prezint succint și edificator, cred eu.

A venit pe lume în anul 1940, în a opta zi de brumar, la Priponeștii Galațiului, din iubirea a doi tineri: Maria și Vasile, bine priponiți de glia strămoșească. A fost crescut în cultul muncii, al dragostei pentru învățătură și cinstirea neamului adânc înrădăcinat în istoria milenară, cu dorința de a duce mai departe ștafeta străbunilor săi, despre care aforistul spune: Strămoșii mei nu erau analfabeți, citeau în stele. Cu această zestre în desagă a parcurs puiul de țăran drumul devenirii sale, cu toate etapele – uneori anevoioase – până la absolvirea cursurilor universitare în dulcele târg al Ieșilor. S-a stabilit, ca profesor de limbă și literatură română, în orașul Tecuci, unde a început să destăinuie elevilor săi metodele de pătrundere în tainele din pajiștile cărților. Încet, dar sigur, și-a ctitorit o familie durabilă, pe temelia de nezdruncinat a principiilor moștenite de la înaintașii săi și ai celei care i-a devenit pereche pe drumul vieții, croit împreună. Copiii și nepoții sunt mărturia datoriei fundamentale îndeplinite de o familie adevărată, care-și merită admirația și respectul societății în care trăiește.

Profesorul și-a împărțit, cu acribie, timpul între familie și catedră, încât nici una să nu pară nedreptățită, dar să-și poată împlini și visul de scriitor, care i-a înmugurit din patima lecturii. A citit cam o bibliotecă, a scris, și publicat, un răftuleț de cărți, prin care a devenit cunoscut și bine apreciat – mai mult în afară decât în țară, deși este membru al Uniunii Scriitorilor din România, premiat și de aceasta, după premiile obținute în străinătate. Câteva din titlurile cărților care-l prezintă și reprezintă pe autor; Surâsuri migdalate (1989), Cristale de fum (1991), S.O.S. Iubirea! (1995), Chef pe Titanic, La balamuc, birjar!, Nasc și la Tecuci oameni, (toate trei în 2008). Mai recent; În ghearele râsului ( 2011), Surâsul lui Icar ( 2017). Acesta este omul, profesorul, poetul-aforist Vasile Ghica și nu mumai atât, după cum susțin câteva personalități care s-au bucurat de apariția volumelor sale traduse în limbile: engleză, fanceză, italiană, spaniolă, turcă și arabă. Acestea se găsesc în bibliotecile naționale din România, Franța, Liban, Spania, Germania și în biblioteca Congresului American.

Vasile Ghica recunoaște că în privința receptării textelor lui a avut mult noroc. L-a descoperit întâmplător Adrian Păunescu, care l-a publicat săptămânal, când Flacăra lui avea tiraj de 600.000 de exemplare, iar peste numai câțiva ani, Editura Junimea i-a tipărit cartea de debut în o sută de mii de volume. S-a trezit apoi prin zeci de antologii,alături de clasicii universali ai genului. În 2007, când Universitatea București era îmbrăcată în panouri cu citate, se afla și el cocoțat între Cicero și Jules Renard. Celebra cântăreață și actriță Asha Bhosle, din India, a pus un aforism de-al lui (a notat și numele autorului) pe un album aniversar, vândut în zece milioane de exemplare. Trei aforisme semnate de el au figurat în subiectele de la Bacalaureat. Dar cea mai emoționantă veste i-a adus-o Ilinca, nepoțica lui, elevă într-o școală din București, care i-a spus că pe un panou din clasa ei se află o cugetare semnată de el.

Aforismele lui Vasile Ghica sunt de o incontestabilă vervă (Șerban Cioculescu), Există gânditori și creatori în fragmente din cele mai vechi timpuri (…) Fragmentele (aforisme, cugetări, reflecții, sentințe) au avantajul de a fi, simultan, poezie și filosofie. (…) unul dintre acești creatori este Vasile Ghica (…), (Teodor Codreanu), Vasile Ghica este scriitorul cel mai bine cotat, din câți a generat toposul tecucean în ultima vreme. (Ionel Necula), Mulțumesc, dragă moralistule, pentru aforismele Dvs.(…) Un adevărat almanah românesc. Umorul este imnul vostru național. (Daniel Aranjo – Franța.), Am gustat mult pilulele de înțelepciune ale lui Vasile Ghica, aceste statui de gând (…) sunt tonice și reconfortante, modelând cu abilitate anodinul și dramaticul în degringolada etică a vremurilor. (Nicolas Catanoy – Germania), Ghiarele râsului sunt atât de ascuțite, încât ar putea provoca chiar și o nebunie. ( Thomas Abraham – Spania), Vasile Ghica este un om sensibil și realist care visează la o lume mai bună. (Naji Naaman – Liban).

Enumerarea aprecierilor despre Vasile Ghica, acest ( …) corifeu al spiritului meditativ, care poate fi considerat un clasic al aforismului contemporan românesc, după cum susține Teodor Parapiru, ar putea continua, poate într-un studiu consacrat întregii opere a autorului. Până atunci, salutăm apariția din 2017 a Festivalului Internațional al Aforismului, pentru românii de pretutindeni, inițiat și organizat anual de Vasile Ghica, în colaborare cu Eugen Doru Pelin, unde sună spiritul aforismului adunarea românilor din pelegrinajul pe alte meleaguri, pentru o reîntâlnire, la început de octombrie, în Capitala Aforismului Românesc – Tecuci.

Între timp Vasile Ghica ne-a mai oferit Spovedanii în oglindă – o carte autointerviu, volumul Photaphorismes, apărut, după o idee a înalt funcționarului ONU, Petru Dumitriu, la Ed. NoNo din Franța, cu aforisme în limbile română și franceză. Versiunea franceză este semnată de Constantin Frosin, iar ilustrațiile de celebrul artist fotograf elvețian Bruno Troffano. Cu o forță de invidiat a trudnicit autorul la cea mai recentă carte a sa  Ecaterina/Cocuța Conachi – Vogoride, eroina Unirii Principatelor Române. De ce o fi ținută în mare secret această eroină, încă nu știm. Ne amintim doar de o zicere: Minciuna poate schimba cursul unei istorii, dar și soarta unui popor. Mai multe știe Vasile Ghica, cel care se luptă de vreo trei ani pentru aprobarea amplasării bustului Cocuței Conachi într-un loc accesibil și vizibil, dar „Cât e Tecuciul de mare/ Bustul ei un loc nu-și are”, cu toate că Nicolae Iorga afirma despre Cocuța Conachi: Este una din cele mai frumoase icoane de vrednică româncă pe care a avut-o istoria Țării.    

Despre aforistul din Priponești stabilit la Tecuci, cu inimă și acte, s-a scris și se va mai scrie. Din cartea La curțile aforistului Vasile Ghica, veți gusta multe fructe de înțelepciune culese din pomul vieții și redate nouă de marii înțelepți ai lumii, printre care sunt și clasicii literaturii române, dar și câțiva contemporani. Vasile Ghica este eroul acestei lucrări, pe care Petre Isachi ni-l prezintă în toată plenitudinea sa.

Dacă Râsul este un animal sălbatec, așa cum susținea Arcadie Raichin, surâsul poetului-aforist Vasile Ghica, are harul de a îmblânzi multe caractere sălbăticite, străduindu-se – și el – să mai adauge câte o frescă în Templul Culturii Tecucene, deși vremurile sub care trăim sunt potrivnice.

Dar: Când aforismește Ghica/ Din sorgintea lui fertilă,/ Ni se-învârtoșește chica / De-un zefir – ca o torpilă! / Și când ne mai dezmeticim, / Tot pas cu pas ne-nțelepțim.

 Citiți, vă rog, într-o clipă de popas, și Aforisme de Vasile Ghica!

  

PS

 

V. Ghica a urcat optzeci de trepte

Pe Everestul Vieții alpinist.

Prietenii,cu drag or să-l aștepte

La Centenar, ca vajnic aforist.

 

Dorel Vidrașcu