Alegeri locale 2020 Tecuci: Ordinea candidaţilor pe buletinele de vot

 

Marţi, 25 august, membrii Biroului Electoral de Circumscripţie nr. 2 Tecuci au efectuat tragerea la sorţi pentru stabilirea numărului de ordine pe buletinele de vot utilizate la Tecuci pentru alegerea primarului şi a Consiliului local.

Alegerile locale sunt programate să se desfăşoare în data de 27 septembrie 2020.

La prima poziţie pe buletinele de vot pentru alegerea primarului municipiului Tecuci se află candidatul PMP, poziţia a doua a revenit candidatului PNL, iar a treia candidatului Pro România. Cea de a patra poziţie este ocupată de PSD, a cincea de Alianţa USR-Plus, a şasea de ALDE, iar cea de-a şaptea este ocupată de PSR. Pe poziţia a opta se află Partidul Verde, pe a noua PPU, iar pe a zecea UIPT.

La buletinele de vot destinate alegerii Consiliului local Tecuci, pe prima poziţie se află PMP, cea de-a doua este ocupată de PNL, iar a treia de Pro România. A patra poziţie a revenit PSD, a cincea Alianţei USR-Plus, iar cea de a şasea ALDE. Pe a şaptea poziţie se află PSR, pe a opta Partidul Verde, pe a noua PPU, iar pe a zecea PER. Ultimele patru locuri pe buletinele de vot sunt ocupate de UIPT – a unsprezecea poziţie, PRPE – a doisprezecea, candidatul independent Costache Claudiu şi candidatul independent Isarii Cezar Andrei.