Consilierul judeţean Codruţ Manoliu a fost prezent luni, 8 februarie, în studioul Tv 24 T, unde au fost luate în discuţie problemele cu care se confruntă judeţul, dar şi municipiul Tecuci, din perspectiva Consiliului Judeţean Galaţi.
Despre bazinul de la Şcoala Sportivă am aflat că este realizat în proporţie de 65% şi ar mai fi nevoie în jur de un milion de euro pentru a fi adus la forma finală. Construcţia bazinul a început cu fonduri guvernamentale, dar se intenţionează finalizarea lucrărilor pe fonduri europene.
„Eu am fost zilele trecute la Şcoala Sportivă şi am întrebat care este situaţia acestui bazin. S-a început finanţarea lui şi, la un moment dat, s-a solicitat trecerea ori la Primăria Tecuci, ori la Consiliul Judeţean”, a declarat consilierul Codruţ Manoliu.
Acesta a mai precizat că pe vremea fostului edil s-a renunţat la solicitarea de a fi preluat în patrimoniul Municipiului Tecuci, cu motivaţia că municipalitatea nu are şi nu va avea fonduri cu care să îl susţină. În acest context, Consiliul Judeţean a luat iniţiativa de a cere preluarea bazinului olimpic, pentru a-l finanţa ori din fonduri proprii, ori din fonduri europene. În prezent, bazinul olimpic se află în scriptele Ministerului Educaţiei.
„Deocamdată au fost trimise trei adrese la care nu au primit răspuns de la Ministerul Educaţiei. Să vedem unde s-au blocat aceste adrese şi de ce nu există un răspuns. Din partea dlui primar Lucian Costin există toată deschiderea, important e să facă anumite lucruri, să termine, să începem altele”, a menţionat consilierul.
Bazinul olimpic a fost conceput cu un mini-hotel cu câteva camere. În acestea au fost găzduiţi copiii din alte localităţi, din jurul Tecuciului, care practicau sportul de performanţă la Clubul Sportiv Şcolar.
„Că sunt de la Consiliul local, că sunt de la Consiliul Judeţean, important este ca obiectivele să fie realizate. Să nu mai rămânem la stadiul de vorbe, să vedem şi fapte”, a conchis Codruţ Manoliu.