Şi-a răpit copilul la Bârlad. A fost depistat la Ghidigeni

 

Astăzi, 17 martie, în jurul orei 11.22, a fost sesizată răpirea unui copil de 10 luni, din municipiul Bârlad, județul Vaslui.

Din cercetări a reieșit că minorul ar fi fost luat cu forța de către tatăl său, în vârstă de 31 de ani, în timp ce se afla cu mama sa la un imobil din Bârlad. Copilul a fost urcat într-un autoturism, cu care bărbatul s-ar fi deplasat într-o direcție necunoscută.

A fost constituită o celulă operativă care a angrenat polițiști ai Direcției Operațiuni Speciale, Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale și Direcției de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, precum și polițiști de la inspectoratele de poliție județene Vaslui, Băcau, Iași, Neamț, Vrancea și Galați.

Bărbatul a fost descoperit într-un imobil din comuna Ghidigeni, judeţul Galaţi şi a fost condus la sediul Poliției, pentru continuarea cercetărilor și dispunerea măsurilor legale. Copilul a fost preluat de un echipaj medical, în vederea examinării și acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

A fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.