Festivalul „Floare de April” se va desfășura doar cu concurenții și juriul în sală. Concurenții vor intra pe rând, Festivalul fiind programat să se desfășoare pe parcursul zilei de sâmbătă, 17 aprilie, de la ora 10, la restaurant Andra din Zona industrială.
Conducerea Casei de cultură Tecuci a decis ca spectacolul să fie înregistrat și difuzat online pe canalul de youtube al instituției iar pe scenă vor fi doar cei care vor concura și juriul.
Hotărârea de a nu permite accesul publicului a fost luată pentru a se putea respecta măsurile impuse în cazul unei localităţi aflate în scenariul galben, cum este şi Tecuciul. Păstrarea distanţei regulamentare ar fi fost greu, dacă nu chiar imposibil, de realizat.