Această primăvară, deseori îndoliată, ne-a lăsat cu câteva nume mai puțin. A plecat dintre noi distinsa doamnă Ileana Vulpescu, poetul Aurel M. Buricea, popularii gânditori Al. Boboc și Al. Surdu, satiricul scriitor Calistrat Costin, acad. Nicolae Dabija, iar acum, când credeam că moartea și-a ostoit foamea pentru această primăvară, aflu c-a plecat dintre noi și Corneliu Antoniu.

L-am cunoscut bine, de la primele sale descinderi în lumea creatorilor literari. Era un entuziast, credea în destinul său poetic, anunța planuri mari și apărea frecvent cu grupaje lirice prin puținele reviste de cultură care apăreau la acea vreme de proletcultism agresiv. Cumulase cronici favorabile și mulți comentatori îi anticipau o frumoasă carieră literară.

Apoi, a dispărut, nu doar din viața literară, dar și din țară, a refuzat să mai pună umărul la propășirea cu orice preț a socialismului românesc, și a ales prin voie vegheată exilul. A revenit după Revoluție – proaspăt și dispus să se implice sporitor în viața literară a Galațiului. S-a zbătut să înființeze Filiala de Sud-Est a Uniunii Scriitorilor și a devenit primul ei președinte. Din această demnitate electivă a păstorit fenomenul literar gălățean și a ajutat mulți confrați să-și găsească locul în această breaslă. N-a făcut concesii la valoare, la calitate, la principii estetice.

A înființat revista Antares și i-a asigurat, numai el știe cu ce greutăți, apariția într-o frecvență trimestrială. Care scriitor n-a găsit în această revistă înțelegere și spațiu necesar pentru a-și face publice opiniile?

L-am întâlnit deseori pe la diferite manifestări literare – la Adjud, la Rm. Sărat și în alte locuri unde se întâmpla o reuniune literară. Îmi amintesc că la o întrunire scriitoricească organizată la Rm. Sărat de Valeria Manta Tăicuțu venise fără nici o poezie la el, dar știind că va fi invitat să citească a improvizat un poem dedicat mamei, care nu era deloc rău. În pauza de cafea m-am dus la el și l-am felicitat, dar el a ținut să precizeze că a scris-o atunci, în timp ce ceilalți confrați își citeau propriile lor creații. A fost încă o dovadă că avea lirismul în sânge și putea oricând să-și așeze  gândul în formă poetică.

Noapte bună Cornel și cred că în ceata îngerilor te vei simți mai bine decât între noi, pe pământ!

Ionel Necula